Antena 3 CNN Actualitate Locale Un tată din Braşov s-ar fi aruncat cu bebeluşul în braţe, de la etajul 10. Cine este bărbatul

Un tată din Braşov s-ar fi aruncat cu bebeluşul în braţe, de la etajul 10. Cine este bărbatul

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 15:12 30 Ian 2020 Modificat la 15:12 30 Ian 2020

UPDATE 15.12 - Bărbatul care s-ar fi aruncat de la etajul 10 cu bebeluşul în braţe, joi dimineaţă, lucra în domeniul tehnologiei informaţiei.

Tragedia a avut loc într-un complex rezidenţial din Braşov. 

Vecinii sunt şocaţi şi spun că atât bărbatul, cât şi soţia acestuia erau oameni liniştiţi.

Oamenii nu erau cunoscuţi cu probleme financiare sau de altă natură. 

Soţia bărbatului decedat este în stare de şoc şi a primit consiliere psihologică.

Bărbat și copil de trei luni, găsiți morți lângă bloc

UPDATE 11.50 - Sinuciderea este prima ipoteză a anchetatorilor în cazul tragediei de la Braşov, acolo unde un tată şi fiica sa de trei luni au căzut de la etajul 10 al unui bloc.

Primele informaţii arată că bărbatul, care a căzut cu fetiţa de numai trei luni de la etajul 10 al unui bloc, ar fi avut o ceartă cu soţia sa înainte de incident.

Femeia împreună cu celălalt copil de trei ani se aflau în apartament în momentul tragediei.

Cei doi au căzut pe un excavator care se afla în mişcare în momentul precipitării. Cel care a sunat la 112 a fost chiar cel care conducea autovehiculul şi s-a declarat şocat de tragedie.

Sinucidere, prima ipoteză în tragedia de la Brașov

----------------------------

Ştirea iniţială 09.03

Din primele informatii, se pare că soţia bărbatului se afla acasă, împreună cu celălalt copil de 3 ani jumătate, când a avut loc tragedia. 

Potrivit Poliţiei Braşov, accidentul a fost anunţat joi dimineaţa. 

Imediat după apelul la 112, două echipaje SMURD şi o ambulanţă s-au deplasat la locul cu pricina, însă personalul medical nu a mai putut face nimic pentru a salva cele două vieţi.

Victimele sunt un bărbat de 37 de ani şi o fetiţă de 3 luni şi jumătate.

Potrivit primelor in formaţii, ar fi vorba de o sinucidere.

Tată și fiu căzut de la etajul zece al unui bloc

Etichete: Brașov sinucidere
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole