Antena 3 CNN Actualitate Sinteza Zilei: Victima procurorului Negulescu rupe tăcerea

Sinteza Zilei: Victima procurorului Negulescu rupe tăcerea

1 minut de citit Publicat la 22:15 21 Feb 2017 Modificat la 22:15 21 Feb 2017

Una dintre victimele procurorului Mircea Negulescu a rupt tăcerea în emisiunea Sinteza Zilei. Cristinel Toader, fost şef al Poliţiei Locale Ploieşti, cel care a făcut plângeri şi la directorul SRI, CSM, dar și la mai multe ambasade străine, la adresa procurorului Negulescu, a vorbit despre cum a căzut în plasa acestuia.

La scurt timp după plângerile făcute, Cristinel Toader a fost reținut de DNA Ploiești la ordinul procurorului Mircea Negulescu. Toader a fost reținut și, ulterior arestat preventiv pe 4 august 2015, la propunerea DNA - Serviciul Teritorial Ploiești, fiind acuzat de șantaj (4 fapte), folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității în scopul obținerii de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (3 fapte) și efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția deținută, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (12 acte materiale).

"Îmi este greu, dacă spun că îl cunosc bine pe procurorul Negulescu. Aş greşi. Este un personaj cu triplă personalitate: procuror, prieten cu persoane care au dosare penale şi asa mai departe. (…)Poate duce în eroare anumite persoane, care să aibă încredere în el, mergi cu el la masă şi apoi când termini îţi pune cătuşele pe masă. Omul Negulescu n-ar trebuit să-l punem alături de alte instituţii, SRI şi DNA Prahova, imaginea lui este ca o pată pentru cele două instituţii. Problemele nu au început în 2015,ci în momentul în care având în vedere pregătirea pe care o am, m-am prezentat la şeful SRI Prahova, căruia i-am mărturisit problemele pe care le aveam cu omul Negulescu. Dânsul a pus mâna pe telefon şi l-a sunat pe Negulescu şi ne-am văzut într-un local. Mi-a spus să nu mai ascult gura lumii, că totul se rezolvă, ca nu are nicio problemă cu mine. Eu am făcut o plângere odată cu directoratul Poliţiei Locale. O achiziţie ilegală care nu a ajuns la Poliţia Locală. Ca orice funcţionar public trebuia să rezolv. Ironia a fost că am făcut plângerea la Negulescu, unui şef din Poliţia Locală care era prieten cu Negulescu. Pentru acrest dosar am avut o grămadă de probleme. (…)Am fost executat din dorinţa perfidă a domnului Negulescu. A vrut să mă umilească în faţa presei", a declarat Cristinel Toader în emisiunea Sinteza Zilei.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole