Președintele PSD, Viorica Dăncilă, candidatul social-democraților la alegerile prezidențiale, a răspuns, marți, la "Sinteza zilei", la câteva dintre cele mai incomode întrebări care i-au fost adresate lui Klaus Iohannis de către invitații la dezbaterea organizată de PNL la Biblioteca Centrală Universitară din București.
1. Ce garanții ne dați că dacă veți fi aleasă președinte românii o vor duce mai bine?
Viorica Dăncilă: Garanția mea este dată de munca pe care am desfășurat-o atâta timp cât am fost premier. Am dus România la a doua cea mai mare creștere economică din Europa. Am crescut nivelul de trai, am crescut pensii, am crescut salarii, am investit în comunitățile locale. Am acționat pentru bunăstarea românilor. (...) Eu cred că românii pot face diferența: se uită pe programul de guvernare al Guvernului Dăncilă și ce a făcut acesta și se uită pe programul de guvernare al Guvernului Orban, al cărui prim-ministru de facto este Klaus Iohannis și văd că măsurile de acolo sunt măsuri de austeritate.
2. Cum vă propuneți să acționați din poziția de președinte în cazul prevederii care vizează distrugerea fondului forestier?
Viorica Dăncilă: Am văzut că președintele spune că intervine în anumite domenii intervine, chiar dacă ține de partea guvernamentală, iar acolo unde nu-i convine nu intervine. Știm foarte bine implicarea ministrului Doina Pană, mă refer la Codul forestier, la Radarul Pădurilor. Am încercat să facem eforturi pentru a opri tăierea pădurilor în România. Pentru mine ca viitor președinte va fi o prioritate.
3. (întrebare adaptată pentru Viorica Dăncilă) Aveți parte de multe critici în mediul online. V-au criticat, de exemplu, în această seară, pentru termenul pe care l-ați folosit atunci când v-ați referit la diaspora - ați spus 'ăștia'. Care este reacția dvs. față de modul în care sunteți criticată în mediul online?
Viorica Dăncilă: Vreau să fac acestă precizare. Eu am vrut, de fapt, să folosesc expresiile pe care le folosește președintele. Probabil nu am pus ghilimelele de rigoare și s-a înțeles greșit. Și când am spus 'niște evrei' și când am spus 'ăștia' am vrut să folosesc cuvintele președintelui, în niciun caz să jignesc pe cineva.
Eu cred că în mediul online, ca și în presă, trebuie să accepți și criticile, dacă acestea sunt bazate pe fapte reale.
4. Ce întrebare incomodă aveți pentru Klaus Iohannis?
Viorica Dăncilă: Nu am să-l întreb ce a făcut în cei cinci ani, ci de ce nu a făcut nimic în cei cinci ani în care a fost președinte? Unde este Schengen-ul., unde este ridicare MCV-ului, unde sunt vizele pentru SUA? Unde sunt lucrurile bune pe care le-ați fi putut face pentru acestă țară?
De ce până acum ați împărțit România? De ce ați continuat să credeți că România trebuie să funcționeze numai în sensul dorit de dvs., să împărțiți în români buni - români răi, români tineri - români în vârstă, români care au studii - români care nu au studii? Aceasta este România normală?