Antena 3 CNN Actualitate Sinteza Zilei. Înregistrarea fatală pentru ”unitatea de elită”. Cum se fabrica un dosar pentru Ponta

Sinteza Zilei. Înregistrarea fatală pentru ”unitatea de elită”. Cum se fabrica un dosar pentru Ponta

5 minute de citit Publicat la 21:49 21 Feb 2018 Modificat la 21:49 21 Feb 2018

Poate să fie ceva mai grav ca fabricarea unui dosar împotriva unui candidat la președinție? Poate să fie ceva mai ilegal ca plantarea de probe și pregătirea de martori falși? Da, se poate. 

Mihai Gâdea a prezentat, miercuri la ”Sinteza Zilei”, detaliile din culisele dosarului ”Blair-Ponta-Ghiță”.

”Îmi aduc aminte cum în 2016 domnul Lucian Onea și domnul Mircea Negulescu m-au chemat la DNA și mi-au spus că au demarat cercetările într-un dosar ce îi viza pe Ponta, Ghiță și Blair. Rolul meu era acela de a fi unealta credibilă, care ar fi mers la instanță, eu eram unealta prin care ar fi încercat să inducă în eroare judecătorii, rolul meu fiind să semnez o declarație. Le-am spus că nu îl cunosc pe Blair, dacă s-a întâlnit cu Ponta. Mi-au spus că trebuie să semnez, dacă nu vreau să am eu probleme. Am semnat, cred că în jurul ei s-a construit restul dosarului” a spus Vlad Cosma la Antena 3.

În înregistrarea prezentată de Vlad Cosma se poate auzi cum procurorii Mircea Negulescu și Albert Savu dictează și scriu singuri declarația atribuită lui Vlad Cosma.

În 2016 Victor Ponta era acuzat de procurorii de la DNA Ploiești în ceea ce avea să devină ”dosarul Ponta-Blair”, că și-a folosit influenţa în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani.

Urmărește LIVE ”Sinteza Zilei”

”Știam că este o mărturie falsă. Pentru prima dată în istoria dreptului domnul Portocală și domnul Savu mi-au interzis să vorbesc cu presa. Judecătorii au ridicat această interdicție aberantă, am vorbit. Mie mi s-a pus acea interdicție fără precedent, era septembrie 2016” a afirmat Victor Ponta la ”Sinteza Zilei”.

Redăm integral transcriptul înregistrării

procuror Alfred Savu: Subsemnatul, nu ştiu ce…unde ai ajuns? Vă aduc la cunoştinţă?

poliţist DNA Mihai Iordache: Formulez prezentul denunţ cu privire la fapte de natură penală săvârşite de....mogulul, deputat în Parlamentul ...

procuror Alfred Savu: Păi nu.. neapărat..

poliţist DNA Mihai Iordache: Atunci?

procuror Alfred Savu: De Ponta…(neinteligibil)…aşa, virgulă, în legătură cu alegerile prezidenţiale …desfăşurate în anul 2014.

procuror Mircea Negulescu: Ce mai, e…(neinteligibil)…I-am zis şi lui Lucică, ne jucăm cu mintea lui. Am un fetiş cu el. (ref: Sebastian Ghiţă)

procuror Alfred Savu: În perioada octombrie-noiembrie 2014, în contextul în care, împotriva mea fusese o… dispusă …(neinteligibil) …respectiv, control judiciar, cu obligarea de a nu părăsi ţara…

procuror Alfred Savu: … zi de zi m-am deplasat la ..(neinteligibil)…situat în Bucureşti, strada I.C Brătianu. (ref: ADRESĂ INEXISTENTĂ)

procuror Alfred Savu: Cum am zis? Zi de zi m-am aflat la…aşa..

poliţist DNA Mihai Iordache: M-am deplasat la sediul de campanie a lui Ponta Victor Viorel, situat în municipiul Bucureşti, strada I.C.Brătianu.

procuror Alfred Savu: M-am aflat, zi-i, nu m-am deplasat, m-am aflat.

poliţist DNA Mihai Iordache:...m-am aflat....sediul de campanie al lui Ponta Victor Viorel, situat în municipiul Bucureşti...

procuror Alfred Savu: Precizez că, în perioada premergătoare campaniei şi imediat după, am asistat…sau imediat după, da? Cum să zicem? La începutul campaniei electorale…

procuror Mircea Negulescu: În mod direct şi personal am asistat.

procuror Alfred Savu: Păi, nu, că acuma zice….de el.

procuror Mircea Negulescu: Am asistat la o discuţie, da?

procuror Alfred Savu: …purtată între Ponta Victor Viorel şi Sebastian Ghiţă Aurelian..

procuror Mircea Negulescu: ..care….să-i asigure consultanţă şi sprijin logistic.. care candida la acea dată, în acea perioadă… pentru funcţia de ..

poliţist DNA Mihai Iordache: ..preşedinte al României.

procuror Mircea Negulescu: ..preşedinte al României ...în luna noiembrie 2014.

procuror Mircea Negulescu: Noiembrie 2014....da.

poliţist DNA Mihai Iordache: Da.

..(neinteligibil)..

procuror Mircea Negulescu: Să fie pretinderea înainte de venirea ăstora.

procuror Mircea Negulescu: Ăăă, dă-mi 13-le ăla, să ne uităm un pic pe….să vedem cum zice. (ref: caută în art. 13 cum să încadreze fapta la „corupţie”)

procuror Alfred Savu: Am zis aşa…că urma să plătească cheltuieli ocazionate de venirea americanilor şi acum o să zicem că ştii că i-a mai asigurat…

procuror Mircea Negulescu: Fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice….în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte…

procuror Alfred Savu: Ştiind că, în afară de banii ăştia plătiţi pentru consultanţă, i-a mai asigurat şi finanţarea campaniei pentru cumpărarea de materiale promoţionale.

procuror Mircea Negulescu: Aşa.

procuror Alfred Savu: Din discuţiile avute în perioada campaniei electorale, am aflat ... Ghiţă Sebastian Aurelian îi asigură sprijin financiar lui Ponta Victor Viorel prin plata mai multor servicii în timpul campaniei respectiv….să zicem: afişaj electoral…

…(neinteligibil)…

procuror Alfred Savu: Ăăă, din câte cunosc, era vorba de sumă cheltuieli pentru materiale promoţionale. Am zis aşa…

Vlad Cosma: Ai Facebook aici?

procuror Alfred Savu: Şi suma asta includea consultanţa…(neinteligibil)…

…(neinteligibil)…

procuror Alfred Savu: În acea perioadă, la sediul de campanie de la adresa sus-menţ….de campanie a lui Victor …Ponta Victor Viorel….

…(neinteligibil)…

procuror Alfred Savu: …(neinteligibil)…. Vlad Stoica, consilier al primului ministru, Adrian sau nu ştiu cum îl cheamă…

procuror Mircea Negulescu: Nicolae Adi.

Vlad Cosma: N-ai găsit?

procuror Mircea Negulescu: Nu, că nu caut asta…(neinteligibil)…da’ nu-mi sună bine..

procuror Alfred Savu: Teodorescu… Bogdan Teodorescu..

poliţist DNA Mihai Iordache: Teodorescu Bogdan.

procuror Alfred Savu: ..despre care ştiam că …

procuror Mircea Negulescu: …şi-a folosit autoritatea….da’ să spunem în denunţ, da?

…(neinteligibil)..

procuror Mircea Negulescu: Dă de la început...

procuror Mircea Negulescu: Am asistat la mai multe discuţii, la mai multe discuţii..

procuror Alfred Savu: …că ştie că a cerut un post de ministru şi pe urmă analizăm noi…

procuror Mircea Negulescu: …ocazie cu care am luat la cunoştinţă…(neinteligibil)…Ghiţă Sebastian, la care am asistat, la care am asistat în mod direct…

procuror Mircea Negulescu: …am asistat, am asistat …

procuror Mircea Negulescu: …am constatat că, nu am aflat, am constatat că Ghiţă Sebastian îi asigură sprijin financiar candidatului…(neinteligibil)….încă din luna, încă din luna august…

procuror Alfred Savu:..sau.. din discuţiile purtate între..

procuror Mircea Negulescu: ..încă din luna august…din discuţiile purtate între…

procuror Alfred Savu: …între Ponta Victor Viorel şi Ghiţă Sebastian la care am asistat…

procuror Mircea Negulescu: …am luat la cunoştinţă de faptul că, Victor Viorel…ăă, i-a promis....i-a promis că pentru sprijinul acordat…..electorală..…pentru a câştiga alegerile prezidenţiale îl va numi pe Ghiţă Sebastian..

procuror Alfred Savu: ..nu putea să-l numească el..

procuror Mircea Negulescu:…ă ă ă, îi va asigura…

procuror Alfred Savu: ..îi va asigura..

procuror Mircea Negulescu:…îi va asigura acestuia…acesta fiind interesat de un astfel de post la Comunicaţii..

…(neinteligibil)…

procuror Mircea Negulescu: Precizez faptul că…

procuror Alfred Savu: Ministerul Comunicaţiilor.

procuror Mircea Negulescu: Ministerul Comunicaţiilor.

procuror Mircea Negulescu: Precizez faptul că…sumele de bani pe care Sebastian Ghiţă le-a plătit în campania electorală preziden…ăăă…prezidenţială a lui Victor Ponta nu au fost.. ăăă …utilizate potrivit legii finanţării campaniei electorale.

procuror Mircea Negulescu: Nu au contabilizate în actele Partidului Social Democrat deoarece era evident că, toată susţinerea financiară se realiza….un câ**t…..

procuror Mircea Negulescu: ….ascunde valoarea reală a sumelor cheltuite, reală a sumelor cheltuite şi provenienţa, provenienţa acestora.

procuror Mircea Negulescu: În această perioadă....

procuror Mircea Negulescu: … în perioada, în perioada campaniei electorale, în perioada campaniei electorale...

procuror Alfred Savu: .. în perioada..

procuror Mircea Negulescu: …la sediul

poliţist DNA Mihai Iordache: ..la sediul PSD ...

procuror Alfred Savu: …s-au aflat şi 2 reprezentanţi ai firmei de consultanţă…(neinteligibil).. ..SUA

procuror Mircea Negulescu: …respectiv…

procuror Alfred Savu: …dintre care îmi amintesc numele Mitch Stewart…

poliţist DNA Mihai Iordache: Cu „w” sau Stuart?

…(neinteligibil)…

procuror Mircea Negulescu: …aceştia, aceştia ocupându-se de promovarea imaginii, imaginii candidatului Victor Ponta… constând în ce?

procuror Mircea Negulescu: ...constând în…

…(neinteligibil)…

procuror Mircea Negulescu: Păi, nu, mass-media are sau o lăsăm aşa?

procuror Mircea Negulescu: Mass-media înseamnă ce? Presă scrisă, virgulă…după?

procuror Alfred Savu: …sau paranteză. Punem paranteză.

procuror Mircea Negulescu: Ăăă, sun-o pe Gabi să vină până încoa’, la televiziune.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole