În motivarea pe dezincriminare de la Curtea de Apel Alba, judecătorul spune că decizia CCR nu este una de interpretare.
„Având în vedere conţinutul infracţiunii prevăzute de art.297 alin.1 C.pen., Curtea de Apel Alba Iulia constată că, urmare a deciziei de neconstituţionalitate menţionate, practic, a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale acestei infracţiuni, sub aspectul laturii obiective, fiind limitat domeniul de aplicare al acestei infracţiuni prin excluderea tuturor cazurilor în care norma a cărei încălcare este imputată subiectului activ al infracţiunii nu este o lege, o ordonanţă sau o ordonanţă de urgenţă. (..) Nu se poate considera (aşa cum a apreciat prima instanţă) că decizia nr.405/2016 este doar o decizie de interpretare, instanţa constituţională admiţând prin decizia menţionată o excepţie de neconstituţionalitate”, se arată în motivarea instanţei.
Decizia Curţii de Apel Alba Iulia este confirmată de alte două instanţe din România. O decizie similară dată a fost dată de Curtea de Apel Cluj-Napoca. Magistraţii au decis achitarea a patru persoane din fosta conducere a SC Electrica Nord Transilvania acuzate de abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la abuz în serviciu, pe motiv că fapta în cazul lor nu mai este prevăzută de legea penală, sentinţa fiind definitivă.
Totodată, în cazul unui fost politician s-a întâmplat acelaşi lucru. Antonie Solomon, fost primar al municipiului Craiova, a fost achitat de acuzaţia de abuz în serviciu, după ce ar fi emis o dispoziţie de restituire în natură a unui imobil.
Judecătorii craioveni au aplicat art.16, lit. b, Cod de Procedură Penală, care prevede că acțiunea penală nu poate fi exercitată dacă fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. Decizia în acest caz nu este definitivă.