Antena 3 CNN Actualitate Sinteza zilei: Cine s-a aflat în primul avion civil care a aterizat pe Otopeni, după Revoluție

Sinteza zilei: Cine s-a aflat în primul avion civil care a aterizat pe Otopeni, după Revoluție

1 minut de citit Publicat la 21:24 12 Iul 2017 Modificat la 21:24 12 Iul 2017

Mihai Gâdea a dezvăluit, miercuri, la Sinteza zilei, cine s-a aflat în primul avion civil care a aterizat pe Aeroportul Otopeni, imediat după Revoluție.

Cum puțini se așteptau, este vorba de însuși George Soros, controversatul miliardar aflat în mijlocul tuturor conspirațiilor legate de acțiunile civice din România.

Informația nu a fost una secretă, ci doar uitată de opinia publică. Însuși George Soros a dezvăluit această informație, într-o apariție televizată la un post de televiziune de la noi din țară.

„Am venit aici după înlăturarea lui Ceaușescu, în ianuarie 1990, cred că am sosit cu primul avion civil care a aterizat în București. Încă mai erau soldați aliniați pe drumul spre oraș, îmi amintesc că era zăpadă. România se mai afla încă în stare de criză, dar revoluția era deja terminată”, declara atunci George Soros.

În acest context, Mihai Gâdea amintește de un comunicat al ministerului de Externe al Israelului în care miliardarul american George Soros este denunțat că "evocă amintiri triste și, în același timp, propagă ura și teama", o referire aparentă la rolul Ungariei în deportarea a 500.000 de evrei în timpul Holocaustului.

Fostul director SIE, dezvăluiri uluitoare despre George Soros. ”Mi-a spus că banii nu îi dă din buzunar”

De asemenea, sunt aduse în discuție și cele mai recente declarații ale consultantului politic american și colaborator al patru președinți ai SUA, Roger Stone, care a declarat, într-un interviu pentru adevarul.ro, că Soros se folosește de organizațiile pe care le finanțează pentru a răsturna guverne.

”Dacă ai impresia că este rău comunismul, îți poti imagina o lume dominată de George Soroș? Poate că îți oferă o bursă, dar îți ia libertatea. Soroș folosește aceste Forumuri „Open Society” (numele fundației mamă înființată de Soroș - n.r.) pentru a răsturna guverne alese democratic. Vrea totalitarism global. Vrea să ia libertatea oamenilor și cred că e un infractor internațional. Cred că implicarea sa în SUA, în Europa, în România, în Ungaria...urmărește să vă dea jos Guvernul și să vă aducă la un sistem mult mai rău decât era pe vremea lui Ceaușescu”, a spus Roger Stone.

 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole