Mihai Gâdea a organizat prima dezbatere relevantă pentru alegerile parlamentare care urmează. Mihai Gâdea a chemat, în ediția de marți a emisiunii Sinteza Zilei, reprezentanții celor mai importante partide politice, care pot schimba sistemul în România.
PNL, PSD și USR și-au trimis reprezentanții, ca să își prezintele măsurile propuse în următorul Parlament.
Fostul ministru al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, fostul ministru al Muncii, Rovana Plumb au explicat în numele PSD ce măsuri consideră că ar trebui să fie luate în România.
Iată cum a decurs prima parte a dezbaterii:
Discuția a continuat pe un fond destul de aprins, fiecare partid încercând să explice ce trebuie făcut și ce nu a fost bine făcut până acum.
Din partea PNL, economistul Lucian Isar a încercat să explice care sunt cele mai bune măsuri pentru economia din România.
Și USR a avut o viziune personală pentru economie, cu un accent puternic pe mediul de afaceri din România.