Antena 3 CNN International News Al doilea caz de "Sindrom Havana" în apropiere de Casa Albă. Boala misterioasă pare să-i afecteze cu precădere pe diplomații și spionii americani

Al doilea caz de "Sindrom Havana" în apropiere de Casa Albă. Boala misterioasă pare să-i afecteze cu precădere pe diplomații și spionii americani

Adrian Iclozan
2 minute de citit Publicat la 00:04 18 Mai 2021 Modificat la 00:13 18 Mai 2021

Mai multe surse susțin că persoanele în cauză, membri ai Consiliului Național de Securitate (National Security Council, NSC), au avut probleme senzoriale și au manifestat simptome fizice asemănătoare celor resimțite de peste 100 de agenți ai spionajului american, soldați și diplomați ai SUA.

Boala misterioasă a fost denumită "Sindromul Havana" iar printre simptomele sale se numără de durerile de cap, amețeala subită și presiunea craniană.

Episodul în care au fost implicați cei doi membri ai NSC a avut loc în noiembrie 2020.

Primul caz s-a petrecut după alegerile din 2020, în timp ce oficialul NSC încerca să treacă printr-o poartă nepăzită, aflată lângă Elipsă (parc situat în apropierea Casei Albe, n.r.), potrivit unei surse care a luat cunoștință în mod nemijlocit de incident.

Sindromul "Havana" lângă Casa Albă

Oficialul a suferit doar simptome ușoare, între care dureri de cap și insomnie, care au dispărut după o săptămână.

Al doilea oficial, al cărui caz nu a fost raportat anterior, a suferit de simptomele menționate câteva săptămâni mai târziu, în apropierea unei intrări situate lângă incinta Casei Albe.

Acest al doilea caz s-a dovedit mai grav iar persoana afectată s-a dus imediat la medic.

Aceste cazuri petrecute în Washington, împreună cu un alt presupus alt caz anterior, din 2019, în nordul statului Virginia, au crescut îngrijorările ca primul val, menționat doar printre americanii din străinătate, se manifestă în prezent și pe teritoriul SUA și, poate, chiar la ușa președintelui SUA.

Investigatorii SUA se luptă de cinci ani să afle ce provoacă "Sindromul Havana"

Deja au trecut cinci ani de când anchetatorii se luptă să explice simptomele experimentate de diplomați și de alți angajați ai guvernului american aflați în misiune în Cuba, Rusia, China și în alte state.

CNN menționează că, în anumite cazuri, simptomele au culminat cu dureri cronice de cap și leziuni cerebrale.

Pe lângă simptomele deja menționate, victimele spun că uneori se manifestă și prezența unui zgomot direcțional pătrunzător.

Unii dintre cei afectați au reușit să scape de simptome pur și simplu părăsind camera, cu mențiunea că simptomele au revenit când s-au întors în încăpere.

Reprezentanții serviciilor americane de informații spun că nu știu ce se află la originea acestor manifestări, sau dacă acestea pot fi considerate "atacuri".

Administrația Biden, hotărâtă să afle sursa afecțiunii

Biroul Directorul Serviciilor Naționale de Informații a declarat că administrația Biden și-a intensificat eforturile pentru a determina ce se află la originea acestor îngrijorări și pentru a preveni apariția de noi astfel de cazuri.

Anterior, Academia Națională de Științe a afirmat că de vină ar putea fi energia de radio-frecvență însă mai mulți oficiali și experți au spus că nu există suficiente dovezi în acest sens.

Potrivit CNN, guvernul american a pus la punct un test de sânge care arată anumiți markeri ce pot indica expunerea. Testul a fost folosit în cazul mai multor ofițeri de informații și în cel puțin un caz dintre cele două semnalate în apropierea Casei Albe.

Însă doar testul respectiv nu este suficient pentru un diagnostic.

Mai multe agenții încearcă în prezent să creeze sau să reutilizeze un tip de senzor ce poate fi folosit pentru detectarea activității anormale și care, teoretic, ar putea ajuta la stabilirea situațiilor în care personalul a fost afectat, conform surselor citate de CNN. 

Însă sunt voci care arată că un astfel de instrument poate doar să detecteze activitatea dăunătoare, nu să ofere protecție împotriva ei.

Etichete: Sindromul Havana
Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole