Sindicatul Piloților de Linie din România (S.P.L.R.), având în componența sa majoritatea piloților din cadrul Companiei Tarom, se delimitează în mod categoric de aparițiile, declarațiile și interviurile recente din mass-media și social-media, ale unor persoane ce dețin sau au deținut funcția de pilot în cadrul companiei. Dorim să subliniem faptul că aceștia nu prezintă opiniile noastre și acționează în nume propriu, nefiind reprezentativi pentru categoria noastră profesională, se arată într-un comunicat de presă.
"Cu toate acestea, Sindicatul respectă opinia persoanelor în cauză de a-și exercita dreptul de Liberă Exprimare conferit și recunoscut de Constituție, câtă vreme acest lucru nu aduce prejudicii de nici o natură vreunei persoane ori instituții. De asemenea, menționăm că nu dorim să facem parte din acest “scandal mediatic” în care au fost implicate atât numele cât și prestigiul Companiei Tarom, cu posibile consecințe negative în ceea ce privește viitorul acesteia. Totodată, vrem să asigurăm pasagerii noștri că scopul principal al echipajelor de zbor Tarom este acela de a le oferi un mediu stabil, profesionist și durabil pentru a-i transporta în deplină siguranță și confort la destinație. În acest sens, facem un apel către factorii decizionali, în ceea ce privește Compania Națională TAROM S.A., să asigure în cel mai scurt timp stabilitatea necesară, prin numirea unei echipe manageriale profesioniste pe termen lung, așa cum prevede legea, să renunțe la guvernarea bazată pe interimate conjucturale de scurtă durată, precum și oferirea răgazului necesar unei astfel de echipe pentru implementarea măsurilor ce pot reașeza compania în vârful ierarhiei transportului aerian, atât la nivel național cât și internațional.
În încheiere dorim să ne arătăm întreaga noastră disponibiltate la dialog pentru găsirea celor mai viabile soluții pentru relansarea companiei și, totodată, să subliniem faptul că numai în acest fel vom putea fi convinși, atât noi cât și pasagerii noștri, că se dorește într-adevăr menținerea unui simbol național cu o istorie de peste 65 de ani și nu distrugerea lui.", se arată în document.