Antena 3 CNN Actualitate Sindicatul angajaţilor din penitenciare a depus plângere penală împotriva lui Tudorel Toader. Ministrul Justiției riscă până la 7 ani de închisoare

Sindicatul angajaţilor din penitenciare a depus plângere penală împotriva lui Tudorel Toader. Ministrul Justiției riscă până la 7 ani de închisoare

1 minut de citit Publicat la 09:02 31 Mai 2018 Modificat la 09:02 31 Mai 2018

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Penitenciarelor (FSANP) a depus la Parchetul General o plângere penală împotriva minisrului Justiţiei, Tudorel Toader, cerând anchetarea acestuia pentru abuz în serviciu şi restricţionare a dreptului de reprezentare sindicală, fapte pentru care riscă închisoarea de până la 7 ani.

“În data de 24 mai 2018,  Tudorel Toader a refuzat în mod abuziv participarea reprezentanţilor FSANP la întrevederea ce a avut loc, la sediul Ministerului Justiţiei, pentru dezbaterea unor acte normative de interes, limitând astfel exercitarea atribuţiilor de reprezentare şi a mandatului acestora în vederea apărării şi promovării drepturilor şi intereselor profesionale ale membrilor de sindicat.

Deşi, în perioada mai 2017-mai 2018, au fost mai multe runde de negocieri şi mai multe întâlniri oficiale între Tudorel Toader şi reprezentanţii FSANP, ministrul şi-a permis, încă o data, să dezinformeze cu intenţie opinia publică şi mass-media invocând o aşa-zisă lipsă de calitate a organizaţiei sindicale care a cerut insistent demiterea acestuia pentru incompetenţa şi subminarea sistemului penitenciar.

Drept urmare, până când organele competenţe se vor pronunţa în legătură cu plângerea penală pentru abuz în serviciu şi încălcare a dreptului de reprezentare sindicală, revenim cu solicitarea că ministrul Tudorel Toader să fie demis din funcţie pentru incompetenţa şi pentru încercările repetate de a dezinforma opinia publică.

Pentru conformitate, precizăm că Legea 62/2011 a dialogului social la art. 218 alin. 2 sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani infracţiunea de limitare a exercitării atribuţiilor funcţiei membrilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, iar art. 297 din Codul penal sancţionează infracţiunea de abuz în serviciu cu închisoare de la 2 la 7 ani.”, se arată în comunicatul remis de Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole