Antena 3 CNN Externe Sindicatele din Franța, război total cu guvernul și președintele Macron. Joi, grevă generală și mobilizare la proteste în toată țara

Sindicatele din Franța, război total cu guvernul și președintele Macron. Joi, grevă generală și mobilizare la proteste în toată țara

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:56 05 Apr 2023 Modificat la 15:57 05 Apr 2023

Întâlnirea de miercuri, la care au participat reprezentanții a opt organizații sindicale, a durat mai puțin de o oră.

Sindicaliștii au insistat ca guvernul să retragă legea reformei pensiilor, trecută fără vot prin Parlament.

"I-am spus din nou premierului că nu va exista nicio altă rezolvare democratică decât retragerea textului. Ea a răspuns că dorește menținerea textului. E o decizie gravă", a declarat președintele sindicatului CFTC, Cyril Chabanier.

Sindicaliștii avertizaseră că vor părăsi reuniunea dacă Elisabeth Borne va refuza să discute despre renunțarea la creșterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani, în mod gradual, până în 2030.

Aceasta este principala prevedere legii contestate de o mare parte a francezilor.

Citește și: Transporturile din Franța, perturbate de greva generală | MAE a emis o atenționare de călătorie

Joi este prevăzută a 11-a zi de mobilizare națională la grevă generală și proteste de stradă.

În replică la o insistența guvernului și a președintelui Emmanuel Macron de a crește vârsta de pensionare - în numele salvării sistemului de pensii - sindicatele franceze au convocat mobilizări săptămânale la care au participat milioane de oameni și care au fost marcate deseori de ciocniri violente cu poliția.

Manifestațiile au cunoscut o creștere a tensiunilor după adoptarea reformei fără votul parlamentului, prin recurgerea la articolul 49.3 din Constituție.

Atât sindicatele, cât și guvernul așteaptă în prezent decizia Consiliului Constituțional, care urmează să se pronunțe în data de 14 aprilie cu privire la validitatea reformei pensiilor, din perspectiva legii fundamentale.

Foto: proteste violente la Paris, 28 martie 2023

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole