METAROM va organiza un protest miercuri şi mizează pe prezenţa a 500 de membri de sindicat la mitingul organizat miercuri în faţa Guvernului României. Federaţia Sindicală a Siderurgiştilor va organiza protestul pe fondul nemulţumirilor generate de noua Lege a pensiilor, a declarat preşedintele organizaţiei sindicale, Dănuţ Onică.
Sindicaliştii vor cere Guvernului să modifice articolul 88 din Legea 360/2023 pentru ca persoanele care au desfăşurat activităţi încadrate în grupele I şi a II-a să beneficiază de acelaşi număr suplimentar de puncte la calcularea pensiei.
"Să rămână cu punctajul pe care l-au avut înainte şi persoanele care au lucrat în condiţiile deosebite şi speciale, astfel ca persoana care a ieşit în august din câmpul muncii să aibă aceeaşi pensie ca acela care va ieşi în octombrie sau noiembrie, pentru că au fost aceleaşi condiţii de muncă, aceleaşi locuri de muncă, iar unul iese cu 2.000 lei aproape mai mult decât acela care va ieşi după o lună, două", a explicat liderul sindical, conform Agerpres.
Onică a precizat că, după calculele pe care şi le-a făcut fiecare persoană, în siderurgie "scad pensiile cu circa 30-40%, între 1.000 şi 2.000 de lei".
Federaţia Sindicală a Siderurgiştilor METAROM a anunţat că protestul va avea loc în intervalul orar 11.00-13.00, un miting de protest în faţa Guvernului României, pe fondul nemulţumirilor generate de noua Lege a pensiilor.
Federaţia este afiliată la CNS Cartel ALFA.
"La 1 septembrie 2024 a intrat în vigoare Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii. Această lege a creat mari nemulţumiri în rândul salariaţilor în ceea ce priveşte calculul pensiei, care a dus la scăderea drastică a valorii actualelor şi viitoarelor pensii din siderurgie-metalurgie la nivel naţional", se precizează în anunţul sindicaliştilor.