„Este o transmitere rapidă, pe cale aeriană, inclusiv prin posibili contacți direcți, adică prin picăturile de salivă care pot rămâne pe anumite suprafețe și cu o mână contaminată să duce, în zona nasului și a gurii. Necălcând pe un teren sigur din punct de vedere medical trebuie să fim atenți la pozițiile de igienă.
Atenție că încep școlile. Ar putea fi o transmitere respiratorie sau prin mâini contaminate. Părinții care merg cu copiii la școală trebuie să fie convinși că acești copii sunt sănătoși. Cei care observă că ceva este în neregulă cu copilul lor, fie că este numai somnolent sau are fenomene digestive care te pot duce cu gândul și la alte infecții digestive este bine să oprească copilul acasă și să-i facă investigații.”, a declarat Carmen Dorobăț, la Antena 3.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a identificat cel puţin 169 de cazuri de hepatită acută cu origine necunoscută, la copii cu vârsta de până la 16 ani. Potrivit OMS, cel puţin un copil dintre aceştia a murit şi alţi 17 au avut nevoie de transplant hepatic.
Foarte mulţi pacienţi au raportat probleme gastrointestinale - dureri, diaree, vărsături şi niveluri crescute de enzime hepatice, fără febră. Cele mai multe cazuri au fost confirmate în Marea Britanie, Spania, Israel, Danemarca, Italia, dar şi în România. Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din SUA a emis o alertă de sănătate la mijlocul săptămânii, cu privire la cazuri de hepatită cu origini necunoscute.