Sub îndrumarea unui instructor al Academiei Titi Aur, reporterul Antena 3 CNN Cristi Popovici a realizat un experiment și a condus o mașină purtând ochelarii care simulează vederea unei persoane aflate sub efectul stupefiantelor.
Concluziile de la final arată că reflexele și coordonarea unui șofer dispar aproape în totalitate într-o situație reală
Suntem în fața unui dispozitiv care testează viteza de reacție a șoferilor. La finalul celor 45 de secunde, instructorul ne spune că simțurile noastre sunt unele normale.
Dar ce se întâmplă când ne punem ochelarii care simulează vederea unui consumator de stupefiante? Timpul de reacție este mult întârziat, iar mișcările haotice sunt chiar simptomele întâlnite în viața reală la o persoană aflată sub influența alcoolului sau a drogurilor.
"Ochelarii aceștia imită foarte bine senzația de alcool băut în exces. Nu mai ai aceleași reflexe, vezi dublu, chiar triplu. Îți fuge drumul, îți fug obiectele de marcaj de pe marginea drumului.
Ai o senzație de confuzie. Nu nimerești cum trebuie, volanul, nu mai ai direcția", sunt concluziile reporterului Antena 3 CNN, Cristi Popovici, la finalul acestui experiment.
Recomandări pentru a ajunge acasă în siguranță
"Sfatul meu este următorul. Nu uitați, există mijloace de transport public. Chiar dacă ați ajuns undeva cu mașina și v-ați întâlnit cu niște prieteni, să zicem, și aveți chef să beți un pahar de vin, cel mai bine este să lăsați mașina acolo. Luați metroul, autobuzul, tramvaiul, troleul sau taxiuri. Sunt o grămadă de variante de transport public care să vă ducă în siguranță acasă", a spus Laurenţiu Mandu, instructor al Academiei Titi Aur.
Doctorul Bogdan Gheorghe: "În cazul drogurilor care perturbă activitatea sistemul nervos central apar halucinații"
"Efectele produse de consumul de droguri depind foarte mult de tipul de drog care este consumat. Drogurile se împart în trei categorii, din punct de vedere al efectului asupra sistemului nervos central: droguri care stimulează activitatea acestuia, care perturbă și care inhibă activitatea sistemul nevocentral.
În cazul drogurilor care perturbă activitatea sistemul nervos central apar halucinați foarte mari și, într-adevăr, acestea pot influența foarte mult capacitatea de conducere a autovehiculului. Pe lângă aceste semne, pot apărea și modificări de comportament.
În cazul drogurilor de tip stimulant, pe lângă viteza de reacție scăzută în fața anumitor stimuli vizuali sau auditivi, poate apărea un comportament impulsiv accelerăm mai tare, vrem să mergem mai repede, nu mai realizăm viteza, viteza nu mai contează. Noi vrem să ajungem foarte repede și nu mai contează riscurile. Nu mai percepem senzațiile.
Sunt halucinații vizuale, putem avea impresia că pe spațiul de mers apar anumite obstacole și luăm atunci anumite măsuri de a evita obstacolul respectiv. Dar pot apărea de asemenea și efecte auditive: ni se pare că cineva claxonează foarte puternic pe cineva, țipă la noi și atunci, la fel, reacționăm prin aceste activități motorii la stimulii pe care îi percepem.", a precizat doctorul Bogdan Gheorghe, specialist în cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, la Antena 3 CNN.