Problema poate apărea atât la nivelul degetelor de la mâini, cât și la cele de la picioare. Cu toate acestea, este mult mai întâlnită la cele de la picioare. Acestea devin roșii și umflate, după care se transformă în violet. De asemenea, poate fi afectat un singur deget, sau chiar toate.
În cele mai multe din cazuri durerea nu este prezentă, problema fiind reprezentată doar de culoarea degetelor. Cu toate acestea, în cazul unui număr redus de persoane, pe degete pot apărea vezicule, mâncărimi sau dureri. Mai mult decât atât, în unele cazuri, degetele se pot umfla foarte tare și pot acumula infecție sub pielea afectată.
Având în vedere că este un simptom descoperit relativ recent, nu există foarte multe date cu privire la durata simptomelor. Din primele date însă, se pare că acestea apar la o perioadă de o săptămână până la patru săptămâni de la infectare și pot persista timp de luni de zile.
Degetele COVID nu au nevoie de tratament, însă, în cazul în care apar mâncărimi sau dureri, poate fi folosită o cremă pe bază de cortizon, scrie news-medical.net.
Un simptom din ce în ce mai semnalat
”Un simptom COVID-19 care începe să fie tot mai semnalat în literatura științifică - degetele de COVID
Umflături roșii cu mâncărime intensă, ușor dureroase la atingere - tind să apară mai ales la tineri asimptomatici sau cu simptomatologie ușoară.
Vestea bună - de obicei trec de la sine, fără tratament (dacă nu dispar, mergeți la un dermatolog)”, scrie Răzvan Cherecheş, profesor universitar la Iowa University, în SUA, şi director al departamentului de Sănătate Publică din cadrul Universității Babeş Bolyai din Cluj.
La ce să fim atenți când vine vorba de pielea noastră
Dermatologul Mara Mihai a enumerat mai multe tipuri de manifestări care apar la nivelul pielii, în cazul infecţiei cu COVID 19.
''Încă nu se ştie în acest moment dacă aceste manifesfări sunt cauzate de virus, de SARS COV-2, sau dacă acestea sunt declanşate de reacţia imunologică din cadrul infecţiei virale, sau chiar postmedicamentos, în cadrul tratamentului pe care pacientul îl efectuează atunci când sunt internaţi. Manifestările acestea sunt de foarte multe tipuri, cea mai frecventă dintre ele fiind afectarea de la nivelul palmelor şi tălpilor şi de la nivelul degetelor.
A mai fost denumită degetele Covid şi dintre toate manifestările cutanate este cea care a fost cel mai mult asociată cu această bială şi chiar există suspiciunea că este mai specifică acestei boli şi că ar putea chiar reprezenta un semn al infecţiei virale.
Aceasta se manifestă prin nişte pete violacee, roşiatice la nivelul extremităţilor care seamănă foarte mult cu ceea ce observăm în degerături. Aceste pete ulterior pot să evolueze, să formeze băşicuţe cu lichid, să formeze răni şi sunt mai frecvente la copilaşi.
Manifestări asemănătoare cu vărsatul de vânt, varicela, semne de COVID
Aşa au arătat studiile şi nu este asociată cu forme foarte severe de boală. Se spune că dispare de la sine după ce se vindecă infecţia virală. Un alt tip de manifestare cutanată este cea care seamănă cu vărsatul de vânt, cu varicela.
Într-adevăr este o suprapunere foarte mare ale manifestărilor dermatologice din cadrul bolii COVID 19 cu bolile copilăriei: varicela, vărsatul de vânt este una dintre ele şi apar acele băşicuţe pe toată suprafaţa corpului, dar, spre deosebire de varicelă unde există leziuni cu lichid, care se vindecă, în cadrul bolii COVID 19 toate leziunule sunt identice pe corpul pacientului. Acesta ar fi semnul distinctiv.
Un alt tip de manifestare seamănă cu erupţiile copilăriei, acelea care nu au băşicuţe, ci doar pete roşiatice, extinse pe toată suprafaţa corpului'', a spus Mara Mihai, medic dermatolog.