Fosta asistentă tv spune că se teme pentru viaţa ei şi este convinsă că cel care acum o ameninţă va trece la fapte.
„Am chemat poliția, a devenit agresiv, a spus de față cu poliția că da, el recunoaște că mă omoară și că își asumă. Am mai chemat un echipaj de poliție, ne-au dus pe amândoi la secție.
I-am făcut două plângeri penale și am atașat în fiecare zi la dosar faptul că a venit la mine.
Mi-a trimis niște mesaje înfiorătoare. Faza e că eu chiar îl simt în stare, asta e problema care mă macină de fapt cel mai mult. Îl simt în stare.”, spune Simona Trașcă.
Motivul amenințărilor ar fi refuzul Simonei de a avea o relaţie cu acesta.
”Nu am avut nimic cu el și nu vreau să am. Chiar nu vreau, e dreptul meu. Familia lui a încercat să dea de mine și pană la urmă m -a contactat, și chiar mătușa lui mi-a zis să am grijă. Ei știu de problema pe care o are el. Are obsesia asta foarte mare față de mine, dar ei nu au cum să l controleze.
M-a înfuriat atât de tare cand mi-a spus etajul și apartamentul. Știi frica aia când vii și ieși din bloc și ai senzația că e cineva în spatele tău?”, a mai precizat Simona Trașcă.
Simona a chemat de mai multe ori poliţia, care a deschis un dosar pentru hărţuire şi ameninţare. Dar nu a fost dat vreun ordin de protecţie, pe motiv că cei doi nu au avut vreo legătură.
”Ar trebui să mi se dea instant, mie mi se pare mai grav faptul că n-am avut absolut nimic cu el și are obsesia asta. Am fost amenințată cu moartea de față cu poliția și nu i-au făcut nimic. Nici măcar o amendă, ceva orice sau să fie reținut, măcar peste noapte.”