Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep, spulberată la Beijing

Simona Halep, spulberată la Beijing

<1 minut de citit Publicat la 12:56 30 Sep 2019 Modificat la 12:56 30 Sep 2019

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost eliminată în turul al doilea al turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale în valoare de 8.285.274 dolari, fiind învinsă în două seturi, 6-2, 6-3, de rusoaica Ekaterina Alexandrova, într-o partidă disputată luni.

Halep (28 ani), ocupanta locului 5 în clasamentul mondial, a acuzat probleme la piciorul stâng pe parcursul jocului, solicitând intervenţia fizioterapeutului.

Ea a fost recompensată cu un cec 41.625 dolari şi 65 de puncte WTA pentru participarea la această competiţie.

Reprezentanta ţării noastre, câştigătoarea turneului de Mare Şlem de la Wimbledon în acest an, a primit însă şi o veste bună luni, WTA anunţând că Halep şi-a asigurat calificarea la Turneul Campioanelor de la Shenzhen (China), împreună cu tânăra jucătoare canadiană de origine română Bianca Andreescu, campioana de la US Open.

Halep şi Andreescu se alătură astfel australiencei Ashley Barty şi cehoaicei Karolina Pliskova, ocupantele primelor două locuri în clasamentul WTA.

Turneul Campioanelor de la Shenzhen, dotat cu premii totale în valoare de 14 milioane dolari, va avea loc între 27 octombrie şi 3 noiembrie, cu participarea celor mai bune opt jucătoare ale sezonului.

Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole