Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, o va înfrunta pe letona Anastasija Sevastova în optimile de finală ale turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 2.536.154 dolari, după ce jucătoarea baltică a trecut, miercuri, în runda a doua, de italianca Roberta Vinci cu 6-2, 7-5.
Sevastova (27 ani, 16 WTA) a reuşit 8 aşi, dar a făcut şi 6 duble greşeli în acest prim meci al său cu Vinci (34 ani, 42 WTA).
Halep (25 ani) are 4-3 în meciurile directe cu Sevastova, pe care a învins-o în ultimele trei confruntări, anul trecut în finală la Bucureşti, cu 6-0, 6-0, anul acesta la Stuttgart, cu 6-3, 6-1, în sferturi, şi în semifinale la Madrid, cu 6-2, 6-3. Totuşi, letona are două victorii în cele trei meciuri jucate pe hard.
Halep a pierdut finala la Cincinnati în 2015, în faţa Serenei Williams, iar anul trecut s-a oprit în semifinale, învinsă de Angelique Kerber.