Antena 3 CNN Sport Simona Halep s-a retras din turneul de la Stuttgart: Nu vrea să își agraveze accidentarea la umărul drept

Simona Halep s-a retras din turneul de la Stuttgart: Nu vrea să își agraveze accidentarea la umărul drept

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 23:16 15 Apr 2021 Modificat la 23:16 15 Apr 2021

Cu numai trei zile de antrenamente lejere fără să forțeze umărul drept accidentat, Halep a decis să nu joace la Stuttgart. Aceasta spune că nu-și face griji că ar putea fi amendată de WTA cu 25.000 de dolari din cauza retragerilor din ultima vreme.

"Exclus! Dacă se analizează de câte ori m-am retras eu, o să se ajungă la o concluzie - că nu m-am retras de foarte multe ori.

Nu pot să spun că sunt foarte pregătită pentru ceea ce urmează, dar plăcerea de a juca pe zgură e foarte mare și tot timpul mă motivez parcă mai bine.", a declarat jucătoarea de tenis, potrivit stiri.tvr.ro.

Simona Halep s-a retras la finalul lunii martie de la Miami Open, după o accidentare: "Sunt tristă că nu pot continua"

"Îmi pare foarte rău că trebuie să mă retrag de la single și de la dublu, de la Miami Open, dar accidentarea mea nu mă lasă să joc aici așa cum mă așteptam. Sunt tristă că nu pot continua, am vrut să vin aici să dau tot ce am mai bun și să joc multe meciuri dar, din păcate, nu pot.

Sper ca anul viitor să fiu din nou sănătoasă și mai bună”, a scris Simona Halep pe pagina sa de Facebook.

Românca a mulțumit organizatorilor Miami Open și WTA pentru eforturile depuse în a organiza turneul, în condiții de siguranță.

Simona Halep s-a retras și din turneul WTA de la Dubai: "Din nefericire nu mă simt bine"

Simona Halep, numărul trei mondial, a anunţat la începutul lunii martie, pe Twitter, că nu va mai participa la turneul WTA de la Dubai, care va avea loc săptămâna viitoare. Tenismena anunțase inițial că va juca.

''Din nefericire nu mă simt bine la sută la sută la spate şi am luat decizia dificilă să mă retrag de la @DDFTennis.

Am amintiri foarte frumoase de la câştigarea titlului WTA cu numărul 20 la Dubai, anul trecut, aşa că sunt dezamăgită că nu voi putea să îmi apăr titlul'', a precizat Halep.

''Aştept cu nerăbdare să revin anul viitor'', a mai scris Halep.

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole