Antena 3 CNN Sport Simona Halep s-a retras din Turneul Campioanelor

Simona Halep s-a retras din Turneul Campioanelor

<1 minut de citit Publicat la 10:33 18 Oct 2018 Modificat la 10:33 18 Oct 2018

Simona Halep, numărul 1 mondial, a fost nevoită să se retragă din finala WTA din Singapore din cauza unor probleme pe care le are cu spatele. 

Tenismena se confruntă cu această problemă încă din luna septembrie, care s-a dovedit mai târziu a fi o hernie de disc. A plecat la Singapore în speranța că situația se va îmbunătăți, dar lucrurile merg tot mai rău și Simona a confirmat că se retrage. 

„Decizia a fost grea, cu siguranță. Mereu e dificil, dar e mai bine pentru sănătatea mea. Darren a fost 100% sigur că trebuie să ne retragem pentru că este îngrijorat de problema cu spatele și e mai bine să pun sănătatea pe primul plan mereu. Mereu a făcut asta cu mine, de când am început. Așa că a fost mai sigur decât mine că trebuie să ne retragem. Apoi, când am auzit că el a fost de acord, a fost mai ușor și pentru mine să iau decizia”, a afirmat Simona pentru WTA Insider. 

„Spatele meu nu e ok. Nu am mai exersat în ultimele patru săptămâni. Nu sunt pregătită să joc la acel nivel”, a mai adăugat Halep, potrivit wtatennis.

Citește mai multe din Sport
» Citește mai multe din Sport
TOP articole