Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Toronto

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Toronto

2 minute de citit Publicat la 19:21 12 Aug 2017 Modificat la 19:21 12 Aug 2017

 Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, sâmbătă, în semifinalele turneului WTA de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.434.389 dolari, după ce a învins-o pe Caroline Garcia (Franţa), cu 6-4, 6-2.

Halep, deţinătoarea titlului la Rogers Cup, s-a impus destul de uşor, într-o oră şi 11 minute. 

Primul set a fost echilibrat, iar la 2-2 românca a irosit nu mai puţin de patru mingi de break. A reuşit apoi să facă 3-3, în ciuda faptului că a avut două duble greşeli în acest ghem. La 4-3 pentru Garcia, românca a salvat două mingi de break, a făcut 4-4, iar apoi a reuşit să câştige contra serviciului, încheind setul cu 6-4, după un ghem la zero. 

Garcia a început cu dreptul setul secund, dar apoi Halep a preluat iniţiativa, a făcut un break pentru 2-1, după două duble greşeli ale franţuzoaicei, iar apoi scorul a luat proporţii, 5-1. Garcia a redus din diferenţă (5-2), dar Simona a încheiat conturile cu 6-2, în ciuda a doua duble greşeli consecutive în ultimul ghem. 

Garcia (23 ani, 21 WTA) a reuşit 4 aşi în acest meci, a avut 3 duble greşeli, 14 winners, dar şi 24 de erori neforţate. Halep (25 ani) a avut un singur as, a comis patru duble greşeli, a adunat doar 8 winners, având şi 10 erori neforţate. 

Simona Halep câştigase singurul duel direct cu franţuzoaica, anul trecut, în optimi la Sydney, cu 6-4, 2-6, 6-1. 

Halep şi-a asigurat un cec de 122.190 dolari şi 350 de puncte WTA, iar în penultimul act va juca, tot sâmbătă, cu ucraineanca Elina Svitolina. Svitolina (22 ani, 5 WTA) a întrecut-o pe spaniola Garbine Muguruza (23 ani, 4 WTA), cu 4-6, 6-4, 6-3, din care primul set s-a jucat vineri, meciul fiind întrerupt de ploaie. 

Simona Halep conduce cu 3-1 în meciurile cu Svitolina, pe care a învins-o în 2013, la Sofia, cu 6-1, 6-1, în 2014, în Fed Cup, la Budapesta, cu 6-3, 7-5, şi anul acesta, în sferturi la Roland Garros, cu 3-6, 7-6 (6), 6-0. Singurul succes al ucrainencei a fost în finala turneului de la Roma, în primăvară, cu 6-4, 5-7, 1-6, după ce Simona s-a accidentat în setul al doilea. 

În 2016 la Rogers Cup (turneu găzduit atunci de Montreal), Halep a învins-o în finală pe americanca Madison Keys, cu 7-6 (2), 6-3, iar în 2015 (ediţie desfăşurată la Toronto) a abandonat în finala cu Belinda Bencic, la scorul de 7-6 (5), 6-7 (4), 3-0 pentru elveţiancă. 

Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole