Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.021.128 dolari, marţi, după ce a dispus de britanica Johanna Konta cu 7-5, 6-1.
Simona Halep a câştigat primul ghem al meciului, dar apoi a fost lipsită de ritm şi le-a pierdut pe următoarele trei în faţa britanicei Konta, care a jucat agresiv şi a lovit precis. Halep a fost condusă apoi cu 4-2, dar a revenit în joc şi a restabilit egalitatea, 4-4, după care a condus cu 5-4. Românca a ratat două mingi de set la 5-4, dar Konta a egalat, iar apoi a fost rândul adversarei să aibă trei mingi de break la 5-5. Halep şi-a făcut serviciul şi a reuşit să fructifice a cincea minge de set, câştigând prima manşă cu 7-5.
Românca a dominat categoric setul secund, adjudecat cu 6-1, după ce a avut 4-0 şi doar două puncte pierdute în aceste ghemuri. Konta a luat doar 11 puncte în actul al doilea şi doar 3 trei propriul serviciu.
Halep a avut 19 mingi direct câştigătoare, iar Konta 24, dar raportul erorilor neforţate a fost net în favoarea ei, 13 făcute de româncă şi 34 de Konta.
Halep are acum 4-3 în meciurile directe cu Konta (27 ani, 41 WTA). Halep s-a impus în singura confruntare pe zgură (2017, în Fed Cup, la Mamaia), românca învingând şi în precedentul meci, în 2017, la Cincinnati.
Pentru Halep a fost a 20-a victorie din 2019, sub privirile lui Ion Ţiriac, patronul turneului de la Madrid, ale preşedintelui Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, şi ale Nadiei Comăneci.
Simona Halep, campioană la Madrid în 2016 şi 2017, şi-a asigurat un cec de 80.620 euro şi 120 de puncte WTA. În optimi, Halep o va înfrunta pe Viktoria Kuzmova (Slovacia), o jucătoare de 20 de ani, aflată pe locul 46 în lume, care a dispus în turul al doilea de spaniola Carla Suarez Navarro cu 6-4, 7-6 (7/2)