Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep s-a calificat în finala de la Cincinnati

Simona Halep s-a calificat în finala de la Cincinnati

2 minute de citit Publicat la 01:48 19 Aug 2018 Modificat la 01:48 19 Aug 2018

Simona Halep s-a calificat în cea de-a doua finală consecutivă, după triumful de la Montreal de săptămâna trecută. Numărul 1 mondial a trecut în două seturi, la Cincinnati de  Aryna Sabalenka, 6-3, 6-4 și va juca în finală cu olandeza Kiki Bertens, cea care a produs marea surpriză, eliminând-o pe cehoaica Petra Kvitova.

Halep (26 ani) a făcut un joc consistent şi a încheiat conturile după o oră şi 16 minute cu Sabalenka (20 ani, 34 WTA).

Debutul meciului a fost unul destul de echilibrat, dar Simona Halep a făcut break-ul în al treilea ghem, fără a reuşi să îl consolideze. Halep s-a desprins apoi la 4-2, belarusa şi-a câştigat serviciul, dar apoi Halep a reuşit două ghemuri la rând şi a luat primul set cu 6-3.

În actul secund, românca a câştigat contra serviciului la 2-1, dar Sabalenka a revenit şi a egalat, 3-3. Fiecare jucătoare şi-a făcut serviciul, iar Halep a salvat trei mingi de break, după care a reuşit să smulgă victoria pe serviciul belarusei (6-4).

Halep a avut un as, nu a făcut nicio dublă greşeală şi a avut procentaje excelente la ambele servicii, 64% la primul şi 62% la al doilea, a reuşit 6 winners şi a comis doar 15 erori neforţate. Sabalenka a contabilizat 7 aşi, a făcut 3 duble greşeli, a reuşit 30 de winners şi a făcut 36 de erori neprovocate.

Halep o mai învinsese pe Sabalenka la începutul anului, în sferturi la Shenzhen, cu 6-2, 6-2, câştigând apoi titlul.

Românca, principala favorită şi finalistă în 2015 şi 2017 la Cincinnati, va juca în finală cu olandeza Kiki Bertens, care a trecut de cehoaica Petra Kvitova (28 ani, 6 WTA) cu 3-6, 6-4, 6-2.

Halep şi-a asigurat un cec de 262.364 dolari şi 585 puncte WTA. Ea are 3-1 în meciurile directe cu Bertens (26 ani, 17 WTA), ultimul meci consemnând victoria în 2017, în semifinale la Roma, cu 7-5, 6-1.

Pentru Simona Halep, finala de la Cincinnati va fi a 33-a din carieră, până acum având 18 titluri cucerite. Simona a obţinut şase titluri în 2013, la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, două în 2014, la Doha şi Bucureşti, trei în 2015, Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, trei în 2016, la Madrid, Bucureşti şi Montreal, în 2017 a câştigat la Madrid, iar anul acesta s-a impus la Shenzhen, Roland Garros şi Montreal.

Halep a mai jucat 14 finale, în 2010 şi 2011 la Fes (Maroc), în 2012 la Bruxelles, în 2014 la Madrid, Roland Garros şi Turneul Campioanelor, în 2015 la Toronto şi Cincinnati, iar în 2017 la Roma, Roland Garros, Cincinnati şi Beijing, iar anul acesta la Australian Open şi Roma.

Simona Halep a cucerit şi un titlu WTA la dublu, anul acesta, la Shenzhen, alături de Irina Begu, jucând şi o finală în 2016 la Montreal, alături de Monica Niculescu.

"Mulțumesc tuturor, a fost foarte plăcut să joc astăzi aici a fost foarte greu să joc astăzi, mă bucur să joc o nouă finală. A servit foarte puternic, a fost foarte greu să returnez, am făcut-o să se miște și cred că am câștigat acest meci pentru că am crezut până la final. Dacă lupt ca astăzi voi avea o șansă în finală, va fi un meci greu", a declarat Simona Halep, după meci.

Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole