Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul patru mondial, a declarat, miercuri, că jucătoarea cehă Katerina Siniakova a meritat victoria în meciul de miercuri, din optimile de finală ale turneului WTA de la Shenzhen (China), relatează agenţia Xinhua.
„Cred că (Siniakova) a jucat foarte bine, e o jucătoare puternică. Nu am mai jucat împotriva ei până acum, loveşte mingea puternic, serveşte bine, iar azi a meritat victoria”, a spus Halep după meciul câştigat de Siniakova (52 WTA) cu 6-3, 4-6, 7-5.
„M-am chinuit un pic. Nu am simţit jocul, dar asta nu e o scuză (pentru eşec, n. red.). Ea (Siniakova) a fost mai puternică pe teren şi din acest motiv a câştigat”, a mai spus Halep.
Simona Halep, a doua favorită a turneului de la Shenzhen, pe care l-a câştigat în 2015, nu va mai juca până la debutul primului turneu de Mare Şlem al anului, Australian Open (16 ianuarie).