Perechea alcătuită din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu şi americanca Abigail Spears s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Miami (Florida/SUA), dotat cu premii totale de 9.035.428 dolari, marţi, după o revenire remarcabilă în meciul disputat contra cuplului româno-german Simona Halep/Julia Goerges, câştigat cu 1-6, 7-5, 10-8.
Niculescu şi Spears au obţinut victoria după o oră şi 30 de minute.
Halep şi Goerges au dominat cea mai mare parte a meciului, au condus cu 6-1 şi 4-1, dar au început să greşească tot mai mult şi le-au oferit adversarelor şansa de a reveni. De la 3-5, Niculescu şi Spears au luat patru ghemuri consecutive şi s-au impus cu 7-5, egalând la seturi.
În super tiebreak, Halep şi Goerges au avut 6-1, dar cuplul româno-american a egalat, 6-6, apoi scorul a devenit 7-6 pentru perechea Halep/Goerges, Niculescu şi partenera sa au întors scorul şi au condus cu 9-7, câştigând cu 10-8.
Halep şi Goerges vor primi pentru participare 30.060 dolari şi 120 de puncte WTA la dublu. Niculescu şi Spears şi-au asigurat 57.000 de dolari şi 215 puncte WTA, urmând să joace în sferturi contra perechii Samantha Stosur (Australia)/Shuai Zhang (China), a şasea favorită, campioană anul acesta la Australian Open.
Simona Halep va juca miercuri în sferturi la simplu, contra chinezoaicei Qiang Wang.