Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep, în optimile Rogers Cup

Simona Halep, în optimile Rogers Cup

1 minut de citit Publicat la 08:30 10 Aug 2017 Modificat la 08:30 10 Aug 2017

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.434.389 dolari, după ce a învins-o pe Magdalena Rybarikova, cu 6-3, 6-4. 

Românca, a doua favorită a competiţiei şi deţinătoarea titlului la Rogers Cup (anul trecut, la Montreal), s-a impus după o oră şi 38 de minute în faţa unei adversare venite din postura de lucky loser. 

În primul set, cele două jucătoare au mers cap la cap până la 3-3, după care Simona a preluat din nou controlul cu ajutorul serviciului şi a reuşit un break decisiv, câştigând manşa inaugurală cu 6-3. 

Rybarikova a început cu dreptul setul al doilea, fructificându-şi serviciul, dar Halep a egalat şi apoi a reuşit un break pentru 2-1. Românca şi-a pierdut imediat serviciul (2-2), dar a revenit la conducere şi chiar s-a desprins la 4-2. Rybarikova a recuperat diferenţa şi a egalat, 4-4, dar Halep a făcut un nou break, iar apoi a încheiat setul cu 6-4. 

Simona Halep (25 ani) şi Rybarikova (28 ani, 33 WTA) sunt acum la egalitate, 2-2, în meciurile directe. Rybarikova a învins-o pe Simona în 2011 la Hobart, în sferturi, cu 5-7, 7-6 (3), 6-3, şi în 2014, la New Haven, în optimi, cu 6-3, 4-6, 6-3. Halep a obţinut o singură victorie, în 2013, în optimi, la Moscova, când Rybarikova a abandonat după primul set (6-2). 

Halep şi-a asigurat un cec de 28.030 dolari şi 105 puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe cehoaica Barbora Strycova (31 ani, 26 WTA). Simona conduce cu 3-1 în meciurile directe, obţinând ultima victorie anul acesta, la Stuttgart, cu 6-2, 6-3, în optimi. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole