Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep, eliminată în primul tur la US Open de Maria Sharapova

Simona Halep, eliminată în primul tur la US Open de Maria Sharapova

3 minute de citit Publicat la 05:48 29 Aug 2017 Modificat la 05:48 29 Aug 2017

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a fost învinsă în trei seturi de rusoaica Maria Şarapova, cu 6-4, 4-6, 6-3, luni, la arenele Flushing Meadows din New York, într-o partidă din prima rundă a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului. Alți trei români, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu și Marius Copil, au fost eliminați. 

Halep (25 ani), a doua favorită a competiţiei, a pierdut pentru a şaptea oară în tot atâtea meciuri în faţa rusoaicei, la capătul unui meci care a durat două ore şi 42 de minute. 

Şarapova (30 ani), ajunsă pe locul 146 în ierarhia mondială, după suspendarea pentru dopaj cu meldonium, a făcut un meci extraordinar, a lovit în forţă şi cu o precizie destul de ridicată, dominând jocul în cea mai mare parte a sa. Halep a avut probleme cu serviciul, în special cu al doilea, a stat mult în spatele liniei de fund, motiv şi pentru care a lovit scurt, fiind agresivă doar rareori. 

În primul set, rusoaica a reuşit break-ul la 2-1 şi s-a desprins (3-1), dar Halep a revenit şi a câştigat şi ea contra serviciului (3-2), însă nu a reuşit să egaleze. Simona a revenit totuşi în joc, luând două ghemuri la rând şi făcând 4-4. Şarapova a dominat finalul de set şi s-a impus cu 6-4. 

Rusoaica a început excelent şi actul secund, conducând la un moment dat cu 4-1. Şarapova a avut o minge de 5-1 şi părea că zarurile sunt aruncate, însă Halep a revenit formidabil a făcut punct după punct şi pe fondul unei scăderi fizice a rusoaicei şi a câştigat setul cu 6-4, după cinci ghemuri consecutive. de remarcat că în ultimul ghem, Simona a salvat nu mai puţin de cinci mingi de break. 

Setul decisiv a început foarte prost pentru Simona, care a greşit mingi uşoare şi Şarapova s-a desprins repede la 3-0. Ambele jucătoare şi-au făcut în continuare destul de uşor serviciul, astfel că s-a ajuns la 5-3. Halep a avut o minge de break la acest scor, dar nu a reuşit să o transforme şi Şarapova a încheiat conturile. 

Şarapova a reuşit 7 aşi, a făcut 7 duble greşeli, a adunat nu mai puţin de 60 de winners, dar a avut şi 64 de erori neprovocate. Halep a avut un singur as, a comis 4 duble greşeli, a avut 15 lovituri direct câştigătoare şi 14 erori neprovocate. Şarapova a avut 5 mingi de break transformate din 22 create, iar Halep 4 din 10. 

La punctele realizate cu primul serviciu raportul a fost de 65%-62% pentru rusoaică, iar la al doilea de 47%-37%. Nota de echilibru din acest meci este reflectată şi de totalul punctelor realizate, 113 Şarapova, 108 Halep. 

Primele şase confruntări dintre cele două jucătoare s-au încheiat astfel: în 2012, Şarapova s-a impus în turul al treilea la Indian Wells cu 6-3, 6-4, apoi a câştigat în primul tur la Beijing în acelaşi an, cu 7-5, 7-5, în 2014 a dispus cu 1-6, 6-2, 6-3 în finala de la Madrid, iar apoi o lună mai târziu se impunea cu 6-4, 6-7 (5), 6-4 în finală la Roland Garros, tot în 2014 învingând şi în sferturi la Cincinnati, cu 3-6, 6-4, 6-4. Ultimul meci a avut loc în 2015, la Turneul Campioanelor de la Singapore, rusoaica învingând cu 6-4, 6-4. 

Halep, a cărei cea mai bună performanţă la US Open a fost semifinala din 2015, nu mai pierduse din primul tur la Flushing Meadows din 2010, de la prima sa participare. 

Simona, care anul trecut s-a oprit în sferturile de finală, va primi pentru participare 10 puncte şi 50.000 de dolari. 

Halep este a treia româncă învinsă în primul tur la US Open în acest an, după Irina Begu, eliminată de Katerina Kozlova (Ucraina), cu 6-2, 7-6 (7), şi Mihaela Buzărnescu, întrecută de daneza Caroline Wozniacki, cu 6-1, 7-5. 

Alte trei românce vor mai juca în primul tur, Monica Niculescu (va evolua contra franţuzoaicei Kristina Mladenovic), Sorana Cîrstea (adversară olandeza Lesley Kerkhove) şi Ana Bogdan (împotriva americancei Taylor Townsend). 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole