Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep a donat 30.000 de euro pentru spitalele din România

Simona Halep a donat 30.000 de euro pentru spitalele din România

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 09:22 12 Apr 2020 Modificat la 09:22 12 Apr 2020

Simona Halep (28 de ani, nr. 2 WTA) s-a implicat în lupta contra coronavirusului.

„Aceasta este suma, 30.000 de euro. Nu mă uit la ştiri, dar stăteam în casă cu Toni, cu prietenul meu, şi am văzut cât e de greu pentru toată lumea. Am decis amândoi să donăm, a fost un moment venit din interior. Indiferent de sumă, trebuie să donez. A venit din suflet. Nu îmi place să anunţ oficial aceste donaţii. Doctorii şi românii au nevoie de ajutor”, a spus Simona Halep, potrivit digisport.ro.

Simona Halep a vorbit despre cum este viaţa în izolare.

„Îmi lipseşte faptul că nu mai pot ieşi cu prietenii, nu ne mai putem strânge, îmi plăcea mult să ies în oraș, să stăm să râdem, să povestim. Eu una m-am izolat complet, nu am avut întâlnire cu cineva pe care nu-l cunosc de pe 9 martie! Faptul că stau deja de 6-7 săptămâni acasă, într-un singur loc, pentru mine e ceva wow, nu am mai făcut asta am şi uitat de când! Dorm mai mult şi pot să spun că e un moft”, a mai spus Simona Halep.

Sursă: Mediafax
Etichete: Simona Halep spitale
Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole