Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep, despre victoria din meciul cu Suarez-Navarro: Cel mai bun meci din acest an

Simona Halep, despre victoria din meciul cu Suarez-Navarro: Cel mai bun meci din acest an

3 minute de citit Publicat la 23:00 05 Iun 2017 Modificat la 23:00 05 Iun 2017

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a afirmat că meciul cu Carla Suarez Navarro, câştigat, luni, cu 6-1, 6-1, în optimile turneului de la Roland Garros, a fost cel mai bun al său în acest an. 

''Cred că am jucat cel mai bun meci al meci în acest an. Ea e foarte bună pe zgură. Am împins-o mereu dincolo de linia de fund, am încercat să fiu agresivă şi am fost motivată în plus, pentru că îmi place foarte mult acest teren şi e extraordinar să joci din nou sferturi de finală'', a declarat Halep după victoria de luni, citată de site-ul oficial al turneului. 

''Simona Halep a început să arate drept candidată remarcabilă care va câştiga primul său titlu de Grand Slam, prin performanţa produsă luni la Roland Garros 2017 - şi poate cea mai bună reuşită de o jucătoare până acum - spulberând provocarea unei adversare în mod normal problematice, Carla Suarez Navarro, pe terenul Philippe-Chatrier'', scrie sursa menţionată. 

Halep, a treia favorită, care anunţase înainte de debutul turneului că are şanse 50%-50% de a participa, din cauza accidentării la gleznă suferite în turneul de la Roma, a obţinut prima sa victorie pe zgură în faţa spaniolei, după patru eşecuri, având acum 7-5 la general. 

''Trebuie să spun că a făcut un meci extraordinar. A avut lovituri cu multă consistenţă. A jucat fără greşeală'', a spus, la rândul său, Carla Suarez Navarro. 

Halep i-a dat dreptate, apreciind jocul său ca unul ''complet''. Singurul moment de cumpănă a fost în debutul meciului, când iberica a avut 40-15 pe serviciul româncei, dar Simona a salvat cele două mingi de break şi apoi şi-a adjudecat ghemul. 

''Meciul ar fi putut fi diferit dacă al fi câştigam primul ghem'', a apreciat Carla Suarez, împinsă constant în spatele terenului de Halep, care a reuşit un tenis de calitate, cu 8 winners în primul set şi 11 în al doilea. 

''Nu mă mai gândesc la accidentare, a mărturisit Halep. În legătură cu glezna mea, încă mai simt dureri la unele mingi, dar nu mp deranjează prea tare. Nu mă gândesc la acest lucru în timpul punctelor, aşa că sunt bine. Sunt pregătită pentru a doua săptămână (la Roland Garros)''. 

Simona Halep a comentat şi schimbarea sa din punct de vedere al atitudinii în timpul jocului, după turneul de la Miami, când antrenorul său Darren Cahill a ameninţat-o ruperea colaborării. 

''Cred că a însemnat mult faptul că a luat acea decizie. M-a ajutat. Am simţit-o ca pe un şoc, pentru că am pierdut antrenorul. Am înţeles că trebuie să îmi schimb atitudine pentru a-l aduce înapoi. Aşa că am muncit mult şi m-am schimbat'', a precizat sportiva. 

Colaborarea celor doi a continuat şi a dat rezultate imediat, Halep ajungând până în semifinalele turneului de la Stuttgart. 

''Cred că atitudinea mă ajută să văd mai bine jocul şi să joc mai relaxat, mai pozitiv'', a apreciat Halep. ''Totul s-a schimbat, chiar şi viaţa mea în general. Sunt mai optimistă. Nu mai am stări rele de spirit, e totul bine. Cred că sunt mai prezentă pe teren şi ştiu că trebuie să fac în faţa fiecărei jucătoare. Simt mai bine mingea, dar vreau să vorbesc prea mult despre acest sentiment, pentru că vreau să îl păstrez'', a continuat Halep. 

În sferturi, Halep, numărul patru mondial, o va înfrunta pe ucraineanca Elina Svitolina (6 WTA), care a dispus în trei seturi de croata Petra Martic, cu cu 4-6, 6-3, 7-5. 

Halep şi Svitolina sunt la egalitate în privinţa meciurilor directe, 1-1, după ce Halep s-a impus cu 6-1, 6-1 în 2013, la Sofia, iar Svitolina a învins-o recent, în finala turneului de la Roma, cu 4-6, 7-5, 6-1, profitând de accidentarea româncei la gleznă. 

Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole