Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep coboară în clasamentul WTA, după Indian Wells. Cum va arăta clasamentul şi ce urmează pentru sportiva noastră

Simona Halep coboară în clasamentul WTA, după Indian Wells. Cum va arăta clasamentul şi ce urmează pentru sportiva noastră

1 minut de citit Publicat la 08:57 13 Mar 2019 Modificat la 08:57 13 Mar 2019

Simona Halep a fost eliminată în optimile de finală de la Indian Wells, după 2-6, 6-3, 2-6 cu Marketa Vondrousova. 

Sportiva din Constanţa spera să aibă un parcurs cât mai lung la Indian Wells, acolo unde, din 2013, de când a urcat vertiginos în clasament, fusese o singură dată eliminată mai devreme de sferturile de finală. Pe lângă performanţa în sine, Simo "vâna" şi locul întâi, deţinut de Naomi Osaka. Iar premisele păreau favorabile, în condiţiile în care în primele trei tururi nu mai puţin de 10 capi de serie au părăsit competiţia.

Din păcate, Simona Halep a avut în Vondrousova un adversar redutabil, iar jocul sportivei noastre a fost departe de cel ideal (a reuşit doart 6 winners, într-un meci de trei seturi). În consecinţă, românca nu doar că nu o va depăşi pe Osaka în clasament, dar va coborî pe locul trei, începând de luni.

Kvitova va urca pe locul secund, chiar dacă a fost eliminată în turul doi la Indian Wells. Cehoaica avea de apărat puţine puncte, în 2018 ea oprindu-se în turul trei. Astfel, ea va fi pe minus doar 55 de puncte, după competiţia din California. Halep avea, în schimb, de apărat semifianla din 2018, astfel că va pierde 270 de puncte, scrie digisport.ro.

Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole