Antena 3 CNN Sport Tenis Simona Halep a povestit cel mai greu moment al ei: „Am fost în depresie, am plâns”

Simona Halep a povestit cel mai greu moment al ei: „Am fost în depresie, am plâns”

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 10:51 23 Oct 2017 Modificat la 10:51 23 Oct 2017

Aflată la Singapore, acolo unde va evolua la Turneul Campioanelor, Simona Halep a povestit care au fost sentimentele sale imediat după ce a pierdut finala de la Roland Garros, în faţa Jelenei Ostapenko.

„După French Open a fost greu. Am plâns după acel meci şi am spus ca e imposibil. Nu puteam să cred că nu am putut câştiga acel meci conducând cu set şi 3-0. Am atins trofeul şi tot nu am putut să-l iau. Am mers acasă şi am fost în depresie 3-4 zile.

Apoi am revenit pe teren şi am spus că am un ritm bun şi simt bine mingea. Nu am jucat la Birmingham din cauza unei uşoare accidentări. dar am mers la Wimbledon şi am jucat bine. Aşa că, după Wimbledon, lucrurile s-au îmbunătăţit. În SUA, cred că am fost aproape de cel mai bun tenis al meu. Mi-am recăpătat încrederea şi totul a fost ok”, a declarat Simona Halep pentru telekomsport.ro.

Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole