Anchetatorii crimei din Giurgiu încearcă să afle cine este fata incendiată pe marginea şoselei dintre satele Valea Plopilor şi Ghimpaţi. Aceștia au luat în calcul cazul unei fete dispărute, din Bucureşti, Simona Ghinea.
Rezultatul unui set de teste arată că ADN-ul fetei incendiate din Ghimpați nu corespunde cu cel al fetei date dispărute din Capitală.
Ancheta este în plină desfășurare și nu este deloc una ușoară.
A fost identificat ADN-ul fetei arse și a fost comparat cu cel al Simonei Ghinea, iar primele probe arată că acesta nu corespunde
''Vorbim de un prim ADN, niște prime probe care au fost duse pentru verificări și mai urmează alte două teste în această după-amiază, pentru că sunt foarte multe asemănări, însă ADN-ul corespunde, dar putem avea parte de o răsturnare de situație, potrivit anchetatorilor în funcție de probele ce vor fi găsite'', a spus Roxana Ciucă, reporter Antena 3.
Exclusiv: Fata a fost văzută coborând din taxi
Un vecin al fetei dispărute din Bucureşti spune că a văzut-o în urmă cu câteva zile că a venit cu un taxi, iar şoferul era mai apropiat de ea.
Jurnaliştii Antena 3 au obţinut informaţii în exclusivitate despre Simona Ghinea şi vă prezintă mărturia bunicul ei la care a mers sâmbătă.
"N-am mai văzut-o de sâmbătă. N-a mai venit acasă și m-am speriat. Am sunat-o pe mobil dar nu răspunde"
''Tânăra dispărută locuia într-un bloc din zona Gării Obor, iar poliţiştii de la investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Capitale au ridicat imaginile de pe camerele de supraveghere.
Imaginile indică faptul că această fată de 22 de ani a ieşit din bloc în data de 31 octombrie, adică sâmbătă seara. Era aproximativ ora 18-19 în momentul în care s-a întors acasă.
Vedem pe camerele de supraveghere acele imagini, iar mai apoi ea îşi schimbă hainele, pare să îşi ia nişte haine mai groase şi pleacă din imobil, din blocul în care locuia încă de când era mică. Locuia într-un apartament cu bunicul ei. Este o primă confrmare pe care o au poliţişti în acest moment'', a spus Vlad Ungar, reporter Antena 3.
Ca şi în cazul Caracal, jurnaliştii au reuşit să facă rost primii de imagini înaintea poliţiştilor
Antena 3 vă prezintă informaţii noi în cazul denumit de presă, Caracal 2. Autorităţile române nu reuşesc de cinci zile să găsească răspunsuri în cazul fetei incendiate pe un drum intens circulat.
Sunt foarte piste pe care merg anchetatorii, însă niciun una cu un rezultat bun. Ca şi în cazul Caracal, jurnaliştii au reuşit să facă rost primii de imagini înaintea apoliţiştilor.
Citiţi şi: Simona Ghinea, fata din București dispărută de acasă de sâmbătă, a fost găsită în viață