Antena 3 CNN Actualitate Media Simona Gherghe, mesaj de pe patul de spital

Simona Gherghe, mesaj de pe patul de spital

<1 minut de citit Publicat la 22:02 15 Apr 2016 Modificat la 22:02 15 Apr 2016

Vedeta Antenei 1 a fost operată, dar marți vrea să revină în platoul emisiunii care a consacrat-o.

"Ce a fost greu a trecut, am avut o cumpănă, am depăşit-o, sunt mulţI care au pățit lucrul ăsta , mulți care au ajuns la cuţit. Salvarea a venit destul de repede. Durerea era insuportabilă, mai ales în partea dreaptă a abdomenului. Dacă era ceva legat de apendice, am zis că ne întoarcem acasă și gata. Oamenii de la Floreasca și-au dat seama ca 99% e de operat, am intrat în operație pe la ora trei noaptea, iar înainte am facut toate analizele, inclusiv computer tomograf şi radiografii.
Iniţial, nu mă durea deloc în partea dreaptă, mă durea stomacul. Am pus-o pe seama unei gastrite pe care o am de câţiva ani şi am zis că este un episod, am mers la spital, medicii mi-au calmat durerile, iar doamna doctor din gardă mi-a spus să fiu atentă în următoarele ore, pentru că, de obicei, aşa debutează apendicita. Vreau să le mulțumesc medicilor și asistentelor de la Spitalul Floreasca", a declarat Simona Gherghe.

Citește mai multe din Media
» Citește mai multe din Media
TOP articole