Antena 3 CNN Economic Românii ale căror pensii vor crește cu doar 1%! Anunțul Ministrului Muncii

Românii ale căror pensii vor crește cu doar 1%! Anunțul Ministrului Muncii

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 08:00 01 Ian 2024 Modificat la 08:00 01 Ian 2024

De la 1 ianuarie 2024, pensiile a aproximativ cinci milioane de români vor crește în raport cu rata inflației. Mai exact, cu 13,8%.  

Însă majorarea mai mare va avea loc începând cu luna septembrie, după recalcularea promisă de Guvern, în urma căreia peste trei milioane de români vor primi pensii mai mari. Această creștere va fi diferită însă, de la pensionar la pensionar, în funcție de anii de contributivitate și de anii rămași în muncă peste 25 de ani.

”În 2024, toți românii vor avea pensii mai mari datorită celor două procese. Fiecare român, datorită majorării de la 2 ianuarie, datorită faptului că valoarea punctului de pensie crește, va avea o pensie mai bună”, a explicat Simona Bucura Oprescu.   

De exemplu, după majorarea de la 1 ianuarie, un pensionar care are acum o pensie de 2.500 de lei va primi 2.845 de lei.  

După această majorare însă, potrivit guvernanților, pensiile românilor vor fi recalculate, după noua formulă din noua lege a pensiilor.  

Citește și: Vești bune pentru pensionarii cu venituri mai mici de 1830 de lei. Beneficiul intră în vigoare de la 1 ianuarie 2024

Iar creșterile vor fi simțitoare, spun aceștia. Între câteva sute și chiar mii de lei pentru unii pensionari.  

Există însă și seniori pentru care majorările vor fi nesemnificative.  

”Vor fi români care vor avea poate o creștere de 1%, vor fi români care vor avea o creștere de 80%, depinde de cele trei elemente esențiale pe baza cărora se va calcula numărul de puncte: punctele contributive, punctele necontributive și punctele de stabilitate. 

Fiecare român va avea un punctaj care se va înmulți cu valoarea punctului de referință, care, anul următor, va fi de 81 de lei, și datorită acestui punctaj va avea pensia recalculată.  

Citește și: Guvernul s-a răzgândit! Angajații cărora le-a crescut salariul în 2023, nu vor mai primi bani în 2024

Este foarte important ca toți românii să știe că nicio pensie nu va scădea.  

Peste trei milioane de români, pe simulările noastre, vor avea pensii mai mari”, a mai explicat Ministrul Muncii la Antena 3 CNN. 

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole