Antena 3 CNN Economic Ce se întâmplă cu pensionarii care nu pot obține adeverințele de vechime în muncă pentru recalculare. Ministrul Muncii explică

Ce se întâmplă cu pensionarii care nu pot obține adeverințele de vechime în muncă pentru recalculare. Ministrul Muncii explică

Laura Dinu
3 minute de citit Publicat la 12:00 05 Apr 2024 Modificat la 12:00 05 Apr 2024

Anul acesta, de la 1 septembrie, va intra în vigoare noua lege a pensiilor, care promite să elimine toate inechitățile din sistem. ”La contribuție egală și muncă egală, pensii egale”, au tot repetat guvernanții în ultima vreme. 

Iar odată cu introducerea noii legi a pensiilor apar și o mulțime de schimbări în ceea ce privește acordarea pensiilor. De exemplu, pentru prima dată, se vor lua în considerare, la recalculare, și veniturile și sporurile cu caracter nepermanent, care până în acest moment nu erau luate în calcul. 

”Există o noutate în noua lege a pensiilor, faptul că acele venituri brute care includ și sporurile cu caracter nepermanent, și aici mă refer la al 13-lea salariu, la acordul global, la diferite prime și sporuri pe care le-au primit sporadic în activitate și nu au avut acel caracter permanent, lună de lună. 

Aceste sporuri nu sunt în prezent luate în calcul, pentru că nu au această frecvență de caracter permanent, și noi intenționăm ca de la 1 septembrie să le luăm în calcul la calculul pensiilor, cu condiția ca asupra acestor sporuri să se fi datorat și să se fi achitat contribuții de asigurări sociale.

”Sporurile se vor lua în calcul de la 1 septembrie”

Acolo era acest risc, în special la acordul global, ca adeverința pe care o eliberează un angajator să fie cu niște sume mai mici decât sumele din carnetul de muncă. Iar noi am specificat foarte clar în lege și în norme că dacă vin cu asemenea adeverințe, cu sume mai mici, pensia lor să nu scadă. La fel ca și la recalculare, pe noua formulă de calcul, să rămână cu cuantumul cel mai avantajos în plată.

Sporurile se vor lua în calcul de la 1 septembrie, pentru cei care vor ieși după 1 septembrie, dar și pentru toți pensionarii în plată care fie au aceste sporuri în dosarele de pensie și nu mai trebuie să meargă să își ia aceste adeverințe, pentru că ele se află în dosar, și noi le calculăm din oficiu, iar cei care nu le au, vorbim de pensionarii în plată, trebuie să meargă să își obțină aceste adeverințe de la angajatorii pe unde și-au desfășurat activitatea. Aceste sporuri sunt valabile și pentru pensionarii în plată, este foarte clar specificat în lege, că și pentru pensionarii aflați în plată cât și pentru viitorii pensionari”, a explicat șeful CNPP, Daniel Baciu, la Antena 3 CNN. 

Documentele trebuie depuse din proprie inițiativă

Majoritatea adeverințelor se află deja la dosarele pensionarilor. Însă fostul ministru, Marius Budăi, atrage atenția că românii care știu că nu au prezentat aceste documente, trebuie să meargă din proprie inițiativă să le depună. 

”Aceste componente se află deja la dosarele cetățenilor români, pentru că au făcut parte componentă din dosar. Au fost sporuri care nu au fost cu caracter permanent, care nu făceau parte din Anexa 15, care nu făceau parte din legea 263, nu erau cu caracter permanent și nu erau luate in calcul, dar acele adeverințe sunt depuse acolo.

Majoritatea cetățenilor, cred că în proporție covârșitoare de 99%, au depus documentele de acord global, doar dacă cineva știe că nu a depus la dosar documentul de acord global, a lucrat în acord global și are documentul, trebuie să meargă din proprie inițiativă să le depună”, a explicat și Marius Budăi la Antena 3 CNN. 

Ce se întâmplă cu românii care nu pot obține adeverințele

Problema apare în cazul românilor care nu pot obține aceste documente de la angajatorii care nu mai sunt în stare de funcționare. Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat ce ar trebui să facă aceștia. 

„Am făcut o lege bună care să le permită românilor încă 6 luni, începând de la 1 septembrie, să aducă aceste documente necesare recalculării. Faptul că am recunoscut dreptul, acum noi nu avem în acest moment dovezile pentru acest drept, de aceea pensionarii trebuie să aducă acele documente. Problema este generată de angajatorii care acum nu mai sunt în stare de funcționare, care și-au închis activitatea și ale căror arhive au fost preluate de prestatorii privați. 

Căutăm să găsim soluții, dar acestea nu țin mereu de noi. Atât timp cât acei angajatori care nu mai există au dat arhivele la prestatori privați… Căutăm soluții ca pensionarilor să le fie mai ușor.

Pentru pensionarii care au fost în activitate înainte de anul 2001 nu este simplu să-și procure actele doveditoare ale tuturor veniturilor pentru care s-au plătit contribuții la stat.

Legea arhivelor naționale reglementează obținerea acestor adeverințe, dar și ordinul pe care președintele Casei de Pensii a fost obligat să-l dea în baza acelei legi. În momentul acesta avem în vigoare legea arhivelor care stipulează clar cum se iau aceste adeverințe și cum se stabilesc acele tarife”, a explicat Simona Bucura Oprescu la România TV.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole