Prințesa de Wales a purtat cerceii cu perle Collingwood în formă de lacrimă, pe care, la rândul ei, îi purtase şi Prinţesa Diana.
Gestul lui Kate are o încărcătură emoțională puternică, o dovadă de respect și de recunoștință pentru Prințesa Diana, al cărei titlu l-a moștenit.
După moartea Reginei Elisabeta a II-a, Kate Middleton a primit titlul de Prințesă de Wales, devenind, astfel, prima prințesă de Wales după Diana.
Kate Middleton a purtat cerceii de mai multe ori, inclusiv pentru portretul oficial realizat la începutul acestui an, când a împlinit 40 de ani.
În timpul ceremoniei de la Westminster Abbey, Kate Middleton a purtat şi o broșă de perle care a aparținut Reginei Elisabeta a II-a.
Regretata Regină a asortat această bijuterie la o rochie galbenă, în anul 1999, cu ocazia unui eveniment la Seul. Alegerea bijuteriilor este, în mod evident, una cu valoare simbolică.
Şi Meghan, soţia lui Harry, a cerceii în timpul ceremoniei cerceii cu perle și diamante pe care îi primise cadou de la Regină.
Unul dintre cele mai emoționante momente din timpul slujbei de la Westminster Hall a fost acela când Kate, actuală Prinţesă de Wales, a plecat capul și a închis ochii în fața sicriului Reginei Elisabeta a doua.
Soția Prințului William a purtat broșa pe care suverana a afișat-o la Seul, pe 21 aprilie 1999. Nu a lipsit nici omagiul pentru Prinţesa Diana.
[GAL layout="4"]