Antena 3 CNN Life Travel Sighișoara, singura cetate medievală locuită din Europa

Sighișoara, singura cetate medievală locuită din Europa

1 minut de citit Publicat la 16:36 04 Aug 2016 Modificat la 16:36 04 Aug 2016
Fiecare pas pe străzile șerpuitoare pavate cu piatră cubică ale Sighișoarei, îți dezvăluie bijuterii unice. Cele circa 140 de case cu arhitectură săsească și fațade pastelate, locuite și în prezent, au fost păstrate într-o stare foarte bună și au o istorie lungă de circa 900 de ani.

În Sighișoara respiri aerul medieval din vremea cavalerilor, când orașul înconjurat de ziduri fortificate se afla sub dominație săsească, iar localnicii își desfășurau activitățile în bresle. Astăzi, din cele 11 turnuri de apărare în care se desfășurau diverse activități, au mai rămas 9 care pot fi vizitate și fotografiate. Cel mai frumos și cunoscut dintre acestea este Turnul cu Ceas, simbolul orașului și edificiul cel mai bine păstrat. Poți urca în el de unde a posibilitatea să admiri în toată splendoara orașul care ți se așterne la picioare precum un muzeu în aer liber.

Pentru privelișt memorabile, care ți se imprimă în suflet, urcă cele circa 200 de trepte ale scării acoperite, până pe dealul unde se află școala și biserica din vremurile străvechi. De aici ai parte de o panoramă de 360 de grade asupra orașului.

Citadela medievală este plină de bijuterii arhitecturale, de la biserici fortificate, la case memoriale, străduțe înguste și numeroase simboluri istorice, pe care le poți descoperi dacă alegi un tur cu toboșarul cetății. Vei putea vizita cele mai interesante obiective istorice, printre care casa lui Vlad Țepeș, Biserica din Deal, Casa Venețiană, Turnul Cositorarilor sau cel al Cojocarilor.

Orașul vechi al Sighișoarei se află în patrimoniul mondial UNESCO și este singura cetate medievală europeană locuită și în prezent, găzduind edificii deosebit de importante cu arhitectură unică, care au fost păstrate într-o stare aproape intactă în ciuda timpurilor moderne.

 

De Mădălina Isar

Curse turistice cu autocarul - Sighisoara. Bilete incepand de la 1 euro (fara tva) pe sens. In premiera, acum poti achita calatoria si prin SMS la numarul 7470. Detalii pe www.mementobus.com.

 

Citește mai multe din Travel
» Citește mai multe din Travel
TOP articole