Antena 3 CNN Politică Siegfried Mureşan a fost desemnat negociator-şef al Parlamentului European pentru viitorul Buget multianual al UE

Siegfried Mureşan a fost desemnat negociator-şef al Parlamentului European pentru viitorul Buget multianual al UE

R.M.
1 minut de citit Publicat la 15:04 05 Sep 2024 Modificat la 15:04 05 Sep 2024

Europarlamentarul Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a fost desemnat de grupurile politice ale Parlamentului European negociator-şef privind viitorul Buget multianual al Uniunii Europene post-2027.

„Bugetul multianual al UE, întins pe 7 ani, are o valoare totală de aproximativ 1,3 trilioane de euro şi este instrumentul din care România primeşte cea mai mare parte a fondurilor europene nerambursabile pentru investiţii şi pentru subvenţiile agricole. Din actualul exerciţiu financiar multianual, 2021 - 2027, România beneficiază de aproximativ 46 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă 16,5% din produsul intern brut al ţării”, precizează eurodeputatul într-un comunicat oficial. 

Europarlamentarul PNL a transmis că este bucuros că a primit acest rol important și le-a mulțumit celor care l-au desemnat.

„Elaborarea bugetului multianual al Uniunii Europene pe următorii 7 ani va fi cea mai importantă decizie pe care o va lua actuala legislatură a Parlamentului European. De aceea, mă bucur că am primit acest rol important şi le mulţumesc colegilor pentru desemnare.

 În această muncă legislativă importantă, voi folosi toată experienţa pe care am dobândit-o ca negociator-şef al bugetelor anuale ale Uniunii Europene din 2018 şi 2024, precum şi ca negociator-şef al Mecanismului European de Redresare şi Rezilienţă în valoare de 800 de miliarde de euro, din care este finanţat şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României”, spune Mureşan.

Siegfried Mureșan a mai precizat că obiectivul său principal va fi să apere interesele României şi, totodată, să obţină în negocieri cel mai mare nivel posibil de fonduri europene pentru ţara noastră.

”În acelaşi timp, există aşteptări foarte mari de la acest buget multianual din partea oamenilor din toate ţările membre, precum şi din partea întreprinderilor europene şi a guvernelor statelor membre.

Pe de-o parte, oamenii au aşteptări clare de la Uniunea Europeană să gestioneze mai bine noile provocări ale continentului, precum digitalizarea, combaterea schimbărilor climatice, siguranţa şi migraţia.

Pe de altă parte, este important să oferim o finanţare adecvată şi priorităţilor tradiţionale ale Uniunii Europene, precum agricultura şi coeziunea. Finanţarea adecvată a agriculturii este necesară pentru a garanta siguranţa alimentară a Europei. Coeziunea este principalul instrument prin care reducem decalajul economic dintre ţările membre. Avem în continuare nevoie în Europa de aceste două politici. Sunt politici foarte importante mai ales pentru România şi le voi apăra în negocieri”, menţionează eurodeputatul liberal.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole