Informații noi ies la iveală în cazul ursului ucis la Sibiu. Ursul ar fi atacat o femeie a străzii care se adăpostise peste noapte în sediul unei bănci.
Potrivit oradesibiu.ro, animalul a lovit cu putere și în ușa de la intrarea în bancă, reușind să spargă unul dintre geamuri și să zgârie încă unul.
Incidentul a fost surprins de camerele de supraveghere montate la intrarea în unitatea bancară. Imaginile video urmează să fie ridicate de anchetatori pe parcursul zilei de luni, iar pe baza filmărilor se va încerca identificarea persoanei. Deocamdată nimeni nu a depus o plângere la poliție în acest sens, dar întâmplarea a fost confirmată de autorități.