Antena 3 CNN Actualitate Sibiu Cybersecurity Dialogues: Zeci de experți în securitate cibernetică vin la Sibiu

Sibiu Cybersecurity Dialogues: Zeci de experți în securitate cibernetică vin la Sibiu

3 minute de citit Publicat la 11:52 23 Sep 2024 Modificat la 11:52 23 Sep 2024

A 10-a ediție a congresului ”Sibiu Cybersecurity Dialogues” începe la Sibiu pe 25 septembrie, anunță co-organizatorii de la Swiss Webacademy și NTT DATA Romania. Pe parcursul a patru zile, peste 30 de experți și specialiști în securitate cibernetică din România și din afara țării vor aborda teme din spectrul amenințărilor cibernetice, sub egida Umanismului Digital în Era Cyber: Lecțiile Ultimului Deceniu de Evoluție a Securității Cibernetice și Pionieratul Următorilor 10 ani.

”Începând cu anul 2013 am organizat 9 congrese anuale la Sibiu, evenimente susținute în continuare de Ambasada Elveției și în parteneriat cu instituții de stat românești și străine și cu participarea largă a mediului de afaceri și a publicului privat”, a declarat Daniela Chrzanovski, President & Founder Swiss Webacademy.

”Speakerii vor vorbi despre lumea de astăzi și principalele provocări care definesc peisajul actual al securității cibernetice, despre cum să protejăm  infrastructurile critice în era digitală, despre cum sa ne pregătim pentru ceea ce va deveni Inteligența artificială generativă, despre cum AI și tehnologiile cuantice vor revoluționa viitorul securității cibernetice, despre promovarea schimbării comportamentale umane pentru a reduce riscurile de securitate cibernetică, despre NIS2 și dinamica securității cibernetice. Multe alte subiecte vor fi dezbătute în cele 6 paneluri din Congress Day și în cele 6 sesiuni de masterclass”, a continuat aceasta.

Participanții la ”Sibiu Cybersecurity Dialogues”vor avea de învățat ceva nou în fiecare zi.

Prima zi a evenimentului este dedicată Conștientizării copiilor de toate vârstele, care dezvoltă un set de abilități și cunoștințe care îi ajută să se protejeze în călătoria lor pe internet și beneficiază de sprijinul Ambasadei Elveţiei, DNSC, Poliției Române, NTT DATA Romania, Swiss Webacademy, Women4Cyber care conlucrează pentru creșterea abilităților de apărare în fața pericolele digitale. 

Copiii vor cunoaște aventurile Familiei Webster din cele trei broșuri de benzi desenate despre securitatea în mediul online, dedicate copiilor şi familiilor. Broşurile beneficiază de expertiza în materie de securitate cibernetică a instituţiilor specializate din Elveţia şi au fost publicate în limba română cu sprijinul Oficiului Federal elveţian de Comunicaţii, al Ambasadei Elveţiei la Bucureşti, al DNSC si al Swiss Webacademy.

Programul ”Jungla Digitală” dezvoltat de echipa NTT DATA Romania  în peste 35 de școli din întreaga țară, va oferi o experiență inedită copiilor care vor participa la eveniment.

”Digital Jungle, un concept dezvoltat de NTT DATA, este esențial pentru a pregăti copiii să navigheze prin complexitatea tehnologică modernă. Ziua de Awareness pentru copii este un element complementar, având scopul de a crește gradul de conștientizare privind securitatea digitală încă de la o vârstă fragedă, contribuind astfel la formarea unei generații responsabile și pregătite pentru provocările viitorului. Spre diferență de adulți, care pot decide singuri să se documenteze utilizând diverse surse, precum congresul nostru, copiilor trebuie să le creăm aceste oportunități prin care să îi ajutăm să realizeze riscurile lumii digitale”, a declarat Cantemir Mihu, Site Manager Sibiu Branch, NTT DATA Romania.

În a doua zi a evenimentului are loc congresul ”Sibiu Cybersecurity Dialogues”. Prin intermediul a 6 paneluri, speakerii vor aborda teme complexe de securitate cibernetică, aplicabile în diverse domenii. Conferința va fi deschisă de E.S. Ambasadorul Elveției în România, Massimo Baggi alături de președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Câmpean.

Următoarele două zile ale evenimentului sunt dedicate sesiunilor Masterclass și sesiunilor practice în Cyber, concentrate într-un concurs dedicat tinerilor specialiști în securitate cibernetică.

Aflat sub egida Ambasadei Elveției în România, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, Congresul se bucură de colaborarea continuă a unor entități cheie din România în domeniul securității cibernetice, printre care DNSC, CYBERINT, Poliției Române, DCCO, ANCOM, alături de parteneri globali prestigioși, precum C-PROC (Consiliul Europei), Poliția Cantonului Geneva (Elveția), Start 4.0 (Italia), Electrical Grid Cyber Security (Italia), French Gendarmerie (Franța).

Mai multe detalii despre program găsiți la adresa https://cybersecurity-dialogues.ro/  unde vă puteți inclusiv înregistra ca participant, în limita locurilor disponibile.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole