Antena 3 CNN Life Știinţă Și maimuțele votează: Un nou studiu arată cum unele gorile supun anumite decizii la "vot"

Și maimuțele votează: Un nou studiu arată cum unele gorile supun anumite decizii la "vot"

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 14:19 23 Oct 2024 Modificat la 14:45 23 Oct 2024

Gorilele vestice (Gorilla gorilla), care trăiesc în grupuri, se deplasează numai după ce un număr suficient de indivizi decide acest lucru printr-un fel de "vot", potrivit unui studiu publicat miercuri într-un jurnal ştiinţific al Societăţii Regale britanice, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Exemplarele de Gorilla gorilla sunt obligate de alimentaţia lor bazată preponderent pe fructe să se deplaseze constant şi să îşi cunoască foarte bine habitatul.

Exemplarele din această specie trăiesc în grupuri restrânse, formate din mai multe femele şi câţiva pui, sub protecţia unui singur mascul, numit şi "spate argintiu" datorită blănii sale mai deschise la culoare.

„Pentru gorile, este crucial să menţină coeziunea grupului"

Pe baza dimensiunilor - circa 160 de kilograme, dublu faţă de o femelă - şi a statutului său dominant, masculul era considerat, teoretic, factorul de decizie în privinţa mişcărilor grupului. Însă, studiul, semnat de Lara Nellissen, doctorand la Universitatea Neuchâtel din Elveţia, şi publicat în jurnalul ştiinţific Proceedings B, a infirmat acest scenariu.

"Pentru gorile, este crucial să menţină coeziunea grupului", a explicat ea, citată într-un comunicat. "Am remarcat că gorilele 'vocalizează' înainte de plecare pentru a se asigura că toată lumea este de acord", a precizat cercetătoarea. Acest comportament fusese observat anterior la suricate, câinele sălbatic sau la macacul Tonkean.

Lucrarea, supervizată de Shelly Masi, primatoloagă la Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Franţa, a dus-o pe cercetătoare în zona protejată Dzanga Sangha din sud-vestul Republicii Centrafricane. Timp de 11 luni, ea a monitorizat trei grupuri restrânse de gorile vestice.

„Asta sugerează că gorilele ar putea reacţiona la un cvorum”

Echipa de cercetători a observat o creştere semnificativă a numărului de sunete scoase de grup în cele cinci minute ce preced deplasarea. "Este plauzibil ca mormăielile să acţioneze ca 'voturi' pentru un proiect comun", potrivit studiului.

Toţi adulţii au iniţiat cel puţin o plecare, depărtându-se aparent de grup, înainte de a fi urmaţi de ceilalţi, în două treimi dintre cazuri. Iniţiativa este prezentă mai frecvent la gorilele cu rol important în grup şi mai ales la "spate argintiu".

Mai presus de toate, cercetătorii au remarcat o legătură între numărul de indivizi care se exprimă vocal şi probabilitatea ca acest schimb să ducă la o mişcare a grupului.

"Am descoperit că exista o şansă mai mare ca gorilele să plece dacă un număr mare de membri ai grupului au 'vocalizat' ", a explicat Lara Nellissen. "Aceasta sugerează că gorilele ar putea reacţiona la un cvorum: odată ce un număr suficient de indivizi decide în favoarea unui comportament, întregul grup îl adoptă", potrivit cercetătoarei.

În continuare, oamenii de ştiinţă intenţionează să încerce să înţeleagă conţinutul schimburilor vocale ce preced mişcarea grupului, cu ajutorul indispensabil al Ba'Aka, indigeni vânători-culegători care i-au ajutat pe cercetători să atribuie mormăielile grupului unor indivizi anume. 

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole