Antena 3 CNN Actualitate Social Și-a ucis amantul cu ciocanul de bătut șnițele. Este incredibil ce a făcut înainte de a suna la 112

Și-a ucis amantul cu ciocanul de bătut șnițele. Este incredibil ce a făcut înainte de a suna la 112

1 minut de citit Publicat la 14:38 22 Ian 2020 Modificat la 14:38 22 Ian 2020

Roxana Şrainer a fost arestată la mai bine de o lună de la momentul comiterii faptei, anchetatorii solicitând înainte de încătuşare efectuarea unei expertize psihiatrice. Rezultatele au demonstrat că femeia a avut discernământ când a comis fapta.

Crima a avut loc pe 14 decembrie 2019. În acea zi, femeia şi iubitul său de 71 de ani au consumat băuturi alcoolice şi au avut o dispută referitoare la bani. „Cei doi s-au încăierat în bucătăria locuinţei, iar inculpata i-a pus piedică victimei, care a căzut. În continuare, aceasta a luat un ciocan de bătut carnea, cu care i-a aplicat mai multe lovituri, mai ales la nivelul capului, după care, folosind un cuţit, a înjunghiat victima în zona hemitoracelui stâng. După epuizarea agresiunii, inculpata a sustras din portmoneul victimei suma de 250 de lei, după care a încuiat locuinţa şi a plecat”, au transmis procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Ulterior, femeia a mers la un bar, unde a băut până i s-a făcut rău şi a leşinat. A fost preluată cu o ambulanţă şi dusă la Spitalul „Sf. Spiridon” Iaşi, de unde a fost preluată şi internată la Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi. Roxana Şrainer a fost externată pe 20 decembrie, în aceeaşi zi cumpărând alcool şi mergând acasă. Acolo, a descoperit cadavrul aşa cum îl lăsase şi, spre seară, după ce a terminat de băut alcoolul, a sunat la 112 şi s-a autodenunţat. La audieri, ea a recunsocut fapta, scrie Adevarul.

Etichete: crima
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole