Antena 3 CNN Externe Și-a supus fiul a chinuri groaznice. Băiatul ajunsese să cântărească doar 13 kilograme. Ce s-a întâmplat cu mama lui la scurt timp

Și-a supus fiul a chinuri groaznice. Băiatul ajunsese să cântărească doar 13 kilograme. Ce s-a întâmplat cu mama lui la scurt timp

<1 minut de citit Publicat la 12:13 13 Dec 2018 Modificat la 12:13 13 Dec 2018

O femeie în vârstă de 37 de ani a fost condamnată la 28 de ani de închisoare, după ce şi-a înfometat fiul vitreg, în vârstă de cinci ani. Când a fost preluat de autorităţi, băiatul avea doar 13 kilograme.Tammy l-a ţinut pe cel mic în condiţii greu de descris. Băiatul dormea într-o cuşcă, construită sub scările casei.

Femeia o descria ca fiind “camera lui Harry Potter”, scrie mirror.co.uk.

Medicii au declarat că dacă ar mai fi stat în acea casă câteva zile, ar fi fost găsit mort. Doctorii au comparat starea pacientului cu cea a unui supravieţuitor al Holocaustului.

Potrivit descoperirilor făcute de anchetatori, Jordan nu avea voie să se aşeze la masă împreună cu restul familiei. I se dădea doar o felie de pâine pe zi, pe care trebuia să o mănânce repede, altfel rămânea fără ea.

Etichete: baiat greutate
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole