Antena 3 CNN Actualitate Cultură Și-a cumpărat cartea de parenting a unui autor celebru și a rămas îngrozită: "Cum e posibil ca în 2019 să existe așa ceva în România?"

Și-a cumpărat cartea de parenting a unui autor celebru și a rămas îngrozită: "Cum e posibil ca în 2019 să existe așa ceva în România?"

3 minute de citit Publicat la 18:04 31 Ian 2019 Modificat la 18:04 31 Ian 2019

O carte de parenting a stârnit controverse în mediul online, după ce autoarea blogului Prințesa Urbană a semnalat că îndeamnă la violență împotriva copiilor.

În urma criticilor, editurile au anunțat că vor retrage volumul.

Cartea se numeşte „Putem crește copii buni într-o lume negativă!”, este scrisă de Zig Ziglar și tradusă de Irina Margareta Nistor. Volumul, apărut la Editura Curtea Veche, a stârnit însă reacții negative, după ce bloggerița Ioana Macoveiciuc, alias Prințesa Urbană, a menționat care sunt problemele acestei cărți, afirmând că formulările din text incită la violență sau că au un limbaj violent. „Vreau să înțeleg cum este posibil ca în 2019 să existe pe piața din România cărți care recomandă lovirea copiilor. Curtea Veche Publishing, vă rog să îmi explicați cum puteți edita și publica așa o porcărie de carte. Lovirea copiilor este nu doar inumană și lipsită de respect, ci și ILEGALĂ în această țară. Sunt sigură că și instigarea la violență împotriva copiilor este ilegală.

Mai multe, pe Libertatea.

Reacția editurii

"Dragi cititori,

Miercuri seară, Ioana Chicet-Macoveiciuc a postat atât pe profilul personal de Facebook, cât și pe pagina blogului Printesa urbana, câteva capturi din volumul „Putem creşte copii buni într-o lume negativă!” de Zig Ziglar, publicat de editura noastră în anul 2000 și republicat în anul 2013, în traducerea doamnei Irina Margareta Nistor. Ioana Chicet-Macoveiciuc ne-a cerut nouă, traducătorului și distribuitorului (în acest caz Libris) explicații despre conținutul acestor pagini, care dezbăteau subiectul corecțiilor fizice aplicate de părinți copiilor. Am luat imediat legătura cu Ioana, o mai veche colaboratoare a editurii noastre, și am anunțat-o că vom retrage cartea de la vânzare, dovada bunelor noastre intenții și a faptul că nu susținem în niciun fel violența sau orice formă de abuz.

Credem că această situație, ca orice subiect al societății actuale, trebuie privită în context și în cunoștință de cauză. Zig Ziglar, un republican baptist, a scris volumul în anul 1985, în Statele Unite ale Americii, o realitate diferită de cea a zilelor noastre. După cum mulți cititori știu, editura noastră depune eforturi pentru a publica o gamă largă de cărți pe subiecte de parenting, tocmai pentru a oferi o imagine exhaustivă a modului în care viziunile au evoluat și s-au schimbat de-a lungul anilor.

Din păcate, suntem puși în situația aproape hilară de a-i lua apărarea uneia dintre cele mai prolifice și respectate traducătoare din țara noastră, doamna Irina Margareta Nistor, al cărei nume a fost adus în această chestiune pe nedrept. La fel și a partenerului nostru Libris, care vrea, și e normal să fie așa, să le ofere cititorilor cât mai multe opțiuni și viziuni.

Curtea Veche Publishing este cu totul împotriva disciplinării corporale și a oricărei forme de abuz. Tehnicile moderne de parenting oferă numeroase metode prin care părinții își pot educa copiii, inclusiv pentru a le crea conceptul de disciplină. În același timp, sub umbrela cărților de la Curtea Veche publicăm constant instrumente care le pot fi utile părinților, editura fiind printre primii promotori ai cărților de autoeducație. Colecțiile noastre sunt actualizate cu titluri noi, cărți de psihologie recunoscute de specialiști din țară și toată lumea, iar editura contribuie activ la răspândirea informațiilor de parenting. Mulțumim difuzorilor de carte, traducătorilor și cititorilor care au încredere în titlurile pe care le propunem de mai bine de douăzeci de ani.

Am întrebat-o aseară pe Ioana Chicet-Macoveiciuc dacă a citit cartea. Ne-a răspuns că nu.

Dacă printre dumneavoastră există cititori care au simțit că nu au cumpărat cartea pe care și-au dorit-o, ne cerem scuze și vă propunem un schimb: trimiteți-ne cartea pe adresa editurii și noi vă oferim la schimb, absolut gratuit, orice alt volum din portofoliul nostru de parenting, la alegere.

Cât despre „Putem creşte copii buni într-o lume negativă!” de Zig Ziglar, cartea va fi reeditată cu o notă explicativă pe copertă și o prefață. Literatura omenirii, fie ea științifică, la fel ca istoria, nu poate fi anulată. Trebuie privită în context, pentru a înțelege schimbările lumii în care trăim."

Iren Arsene
Curtea Veche Publishing

Citește mai multe din Cultură
» Citește mai multe din Cultură
TOP articole