Antena 3 CNN Actualitate Social Și-a amintit cum a ajuns în Anglia. Vasluianul găsit beat într-o curte din Londra face dezvăluiri șocante

Și-a amintit cum a ajuns în Anglia. Vasluianul găsit beat într-o curte din Londra face dezvăluiri șocante

1 minut de citit Publicat la 10:04 07 Noi 2017 Modificat la 10:04 07 Noi 2017

Bărbatul din Albești, comuna Delești, găsit în comă în curtea unei locuințe din Londra, după ce a fost bătut de persoane încă neidentificate susține că a fost victima unei rețele de traficanți de persoane care exploatează forță de muncă pe teritoriul Angliei.

„M-au legat de mâini și de picioare, mi-au pus căluș în gură și după asta mi-au dat bătaie. M-au udat cu vin, cu apă și mi-au turnat coniac pe gât și apoi m-au bătut în continuu de la ora 10 dimineață până la 12 noaptea. Au zis că mă dau în WC, în hazna. Deja mă puseseră cu capul în gaura aia. Era un oblon din tablă. Am avut noroc de un coleg de muncă, dacă pot să-i spun așa, care, în momentul în care a dat să intre în casă, m-am strecurat pe lângă el și am fugit din casă. Am ajuns lângă un gard și, după ce am pus piciorul pe un șpalier de 70-80 de centimetri, am sărit un gard de peste doi metri în curtea vecinilor. Am început să fug, însă, fiind noapte, m-am lovit cu pieptul de un gard din plasă de sârmă, m-a respins și am început să fug în lungul lui. Apoi, am auzit mașina poliției și am vrut să ies, însă, de frică pe motiv că ar putea fi acolo că cine știe ce mafie o fi, am rămas acolo. A doua zi am fost găsit de către o vecină, care a anunțat poliția”, susține Mihai Danciu, potrivit Est News.

Bărbatul a stat 12 zile în spitalul din Londra pentru recuperare, ulterior fiind externat. Vasluianul s-a urcat în autocarul de România și a plecat spre casă.

 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole