Emisiunea ShowBlitz de la Antena 3, prezentată de Ana Maria Bujor şi Georgiana Murgilă a fost premiată în cadrul Galei Performanţei şi Excelenţei.
''Suntem onorate că suntem aici. A fost o surpriză pentru noi, mai ales că suntem o emisiune, de doar câteva luni pe piaţă, drept urmare vă mulţumim'', a spus Ana-Maria Bujor.
La capitolul premiaţi a fost şi Cătălin Botezatu, dar şi impresara Ana-Maria Prodan.
Organizatoarea Adela Diaconu a reușit să facă evenimentul chiar și în pandemie.
''Gala Performanței și Excelenței a ajuns la un deceniu de existență. Le mulțumim personalităților de top'', a spus Adela Diaconu.
Emisiunea ShowBlitz este difuzată pe Antena 3, în fiecare vineri de la ora 23.