Antena 3 CNN Actualitate Shopping la Interne: 15 milioane de lei pentru maşini şi autobuze

Shopping la Interne: 15 milioane de lei pentru maşini şi autobuze

3 minute de citit Publicat la 13:25 29 Iun 2016 Modificat la 13:25 29 Iun 2016

Într-o perioadă în care mai multe voci din interiorul Guvernului Cioloş anunţă tăieri de salarii, Inspectoratul General al Poliţiei Române, Poliţia de Frontieră şi Jandarmeria Română vor fi dotate, până la sfârşitul anului curent, cu vehicule nou-nouţe. Instituţia condusă de tehnocratul Petre Tobă a finalizat, săptămâna trecută, procedurile de achiziţie a zeci de autoturisme de patrulare, autoutilitare pentru intervenţii, patrulare şi ordine publică, precum şi autocamioane şi autobuze, proceduri derulate prin intermediul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor. Dotarea cu maşini noi a Ministerului Afacerilor Interne vine la scurt timp după ce, potrivit dezvăluirilor făcute de “Jurnalul Naţional”, în urmă cu două săptămâni, şi Serviciul Român de Informaţii şi-a reînnoit parcul auto, instituţia cheltuind, în ultimii ani, în acest sens peste 41 de milioane de euro.

 

Ministerul Afacerilor Interne a făcut, în datele de 21 şi 22 iunie 2016, achiziţii pentru redotarea parcului auto propriu în valoare de 15.241.904 lei cu TVA. Această achiziţie a fost gândită de instituţia în cauză încă din luna martie a acestui an, când a anunţat pe SEAP intenţia de a încheia un acord-cadru pentru furnizarea de vehicule cu dotări speciale, autocamioane, camioane, autoturisme şi autovehicule necesare “desfăşurării în bune condiţii a activităţii structurilor din cadrul sau din subordinea MAI”.

 

Maşinile trebuie livrate până în 9 decembrie

 

Spre deosebire de alte structuri de forţă ale statului, care şi-au redotat parcurile auto cu autoturisme din clase superioare, considerate ca fiind unele de lux, anul acesta, Ministerul de Interne (implicat, în trecut, într-un megascandal legat de cumpărarea unor Loganuri la suprapreţ) a organizat câte o licitaţie pentru fiecare lot de vehicule vizate în parte. Noile vehicule care intră în parcul auto al Internelor reprezintă maşini de poliţie, vehicule cu destinaţie specială, autovehicule pentru transportul a mai puţin de zece persoane, autobuze şi camioane cu platformă, ce urmează să fie livrate, până cel târziu în luna decembrie a acestui an, în Bucureşti sau judeţul Ilfov.

Pentru această înnoire, Ministerul de Interne a pus la bătaie, iniţial, suma de 16.654.583 de lei fără TVA. Societăţile selectate, în urma licitaţiilor deschise organizate pentru fiecare lor în parte, sunt, în mare, aceleaşi care au livrat autovehicule şi către Serviciul Român de Informaţii.

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor, instituţie care a organizat, în mod concret, această achiziţie, a cerut ca autovehiculele ce urmează să fie livrate până cel târziu în data de 9 decembrie 2016 să fie fabricate cu cel mult şase luni înainte de data la care vor intra, în mod oficial, în parcul auto al MAI şi să nu mai fi fost niciodată înmatriculate. Prin excepţie, doar autocamioanele pot fi fabricate cu cel mult 12 luni înaintea datei livrării. Toate companiile care au fost declarate câştigătoare ale licitaţiilor organizate au obligaţia să pună la dispoziţia beneficiarilor (IGPR, Poliţia de Frontieră şi Inspectoratul General al Jandarmeriei Române), fără costuri suplimentare, autorizaţiile şi numerele provizorii de circulaţie şi poliţe RCA valabile pentru un număr de minimum 25 de zile de la data livrării.

 

Porsche România, trei contracte în aceeaşi zi

 

Potrivit SEAP, în data de 22 iunie, Ministerul de Interne a încheiat cu Porsche România SRL Voluntari un contract în valoare de 5.671.800 de lei fără TVA, în urma căruia au fost achiziţionate autovehicule de patrulare, pe benzină, cu o putere a motorului de minimum 65 kw, dotate cu cutie manuală şi aer condiţionat. Vehiculele au fost achiziţionate cu o rampă de avertizare optico-acustică, cu o staţie de comunicare radio tip Tetra şi au imprimată pe caroserie sintagma “Poliţia”.

Ministerul de Interne a încheiat, în aceeaşi zi de 22 iunie 2016, un alt contract, în valoare de 352.000 de lei fără TVA, pe care l-a atribuit tot companiei Porsche România SRL Voluntari, de la care a achiziţionat, cu acest prilej, autoturisme destinate muncii operative, din categoria M1, pe benzină. Maşinile au o putere a motorului de minimum 65 kw, sunt dotate cu cutii de viteză cu 5+1 trepte şi ating o viteză de minimum 130 kilometri pe oră. Alte dotări care intră în acest preţ sunt inscripţionarea specifică, pe caroserie, a sintagmei “Poliţia de Fontieră” şi un sistem de avertizare optico-acustică.

Tot în 22 iunie 2016, a fost parafat şi un al treilea contract atribuit Porsche România SRL Voluntari, în valoare de 463.600 lei fără TVA. Este vorba de două până la patru autoturisme destinate activităţilor operative, având cutia de viteze automată şi tracţiune 4X4, care ating o viteză maximă de cel puţin 200 de kilometri pe oră. Aceste noi maşini de patrulare ale Poliţiei sunt dotate cu aer condiţionat şi cu lămpi tip fulger, de culoare roşie, şi cu un sistem de avertizare acustică.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole