Antena 3 CNN Externe Cel mai inedit job din lume! Japonezul plătit să nu facă nimic. Un client l-a angajat de 270 de ori

Cel mai inedit job din lume! Japonezul plătit să nu facă nimic. Un client l-a angajat de 270 de ori

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 10:07 06 Sep 2022 Modificat la 10:07 06 Sep 2022

Locuitor în Tokyo, în vârstă de 38 de ani, el încasează 10.000 de yeni (71 de dolari) pe oră pentru a însoți clienții. "Practic, mă închiriez. Treaba mea este să fiu acolo unde vor clienții mei să fiu și să nu fac ceva anume", a declarat Morimoto pentru Reuters, adăugând că s-a ocupat de aproximativ 4.000 de persoane în ultimii patru ani.

Morimoto se mândrește cu aproape un sfert de milion de urmăritori pe Twitter, unde își găsește majoritatea clienților. Aproximativ un sfert dintre aceștia sunt clienți recurenți, inclusiv unul care l-a angajat de 270 de ori.

Meseria sa l-a dus într-un parc cu o persoană care dorea să se joace pe un balansoar. De asemenea, a făcut cu mâna și a salutat prin fereastra unui tren un străin care își dorea o despărțire, scrie Reuters

Faptul că nu face nimic nu înseamnă că Morimoto ar vrea să facă ceva. El a refuzat oferte de a muta un frigider și de a merge în Cambodgia și nu acceptă nicio cerere de natură sexuală.

Săptămâna trecută, Morimoto stătea vizavi de Aruna Chida, un analist de date în vârstă de 27 de ani, îmbrăcat într-un sari, purtând o conversație la un ceai și prăjituri. Chida a vrut să poarte acest veșmânt indian în public, dar era îngrijorată că și-ar putea stânjeni prietenii. Așa că a apelat la Morimoto pentru a fi însoțită.

"Cu prietenii mei simt că trebuie să îi distrez, dar cu tipul de la închirieri (Morimoto) nu simt nevoia să fiu vorbăreață", a spus ea.

Înainte de a-și găsi adevărata vocație, Morimoto a lucrat la o editură și a fost adesea certat pentru că "nu făcea nimic".

"Am început să mă întreb ce s-ar întâmpla dacă aș oferi abilitatea mea de a "nu face nimic" ca un serviciu pentru clienți", a spus el.

Afacerea de însoțire este acum singura sursă de venit a lui Morimoto, cu care își întreține soția și copilul. Deși a refuzat să dezvăluie cât câștigă, el a spus că are unul sau doi clienți pe zi. Înainte de pandemie, erau trei sau patru pe zi.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole