Antena 3 CNN International News Gigantul petrolier Shell trebuie să-şi reducă drastic emisiile de CO2, a decis o instanţă din Olanda

Gigantul petrolier Shell trebuie să-şi reducă drastic emisiile de CO2, a decis o instanţă din Olanda

Alexandra Ionescu
1 minut de citit Publicat la 23:50 26 Mai 2021 Modificat la 23:50 26 Mai 2021

Un tribunal din Haga a decis că Royal Dutch Shell a încălcat drepturile fundamentale ale omului, întrucât prin activitatea sa a contribuit la agravarea crizei climatice. Instanța a constatat că strategia Shell de a-și reduce emisiile de CO2 cu 20% până la finalul deceniului nu este suficientă și a cerut grupului anglo-olandez să își înjumătățească emisiile.

Friend of Earth Netherlands, un ONG de mediu, a salutat decizia tribunalului și a transmis că este fără precedent ca o instanță ”să oblige o companie, nu un stat, să respecte prevederile Acordului de la Paris”.

Compania a anunțat că va face apel și a explicat că ”deja investim miliarde de dolari în energie cu emisii reduse de carbon, inclusiv încărcarea vehiculelor electrice, alimentare cu hidrogen, sursele regenerabile de energie și biocombustibili. Vrem să creștem cererea pentru aceste produse și să extindem și mai rapid noile noastre afaceri energetice”.

La începutul acestui an, Shell a adoptat una din cele mai ambițioase strategii de mediu. Compania a stabilit o țintă de reducere a emisiilor de carbon cu cel puțin 6% până în 2023, cu 20% până 2030, cu 45% până în 2035 și cu 100% până în 2050 - față de nivelul din 2016. 

Acțiunile Shell la bursa din Londra au scăzut cu 0,7%, în timp ce sectorul energetic din Europa a avutr o creștere de 0,8%.

Procesul a fost deschis de șapte grupuri, printre care și Greenpeace and Friends of the Earth din Olanda și marchează o premieră în care activiști d emediu se adresează instanței pentru a forța o schimbare de strategie a unei mari companii din energie.

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole