Antena 3 CNN Emisiuni News Magazine Noi detalii în cazul Sharei, fata de 16 ani găsită moartă în casa unui tânăr din Piatra Neamț

Noi detalii în cazul Sharei, fata de 16 ani găsită moartă în casa unui tânăr din Piatra Neamț

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 13:51 13 Aug 2023 Modificat la 14:07 13 Aug 2023

Fata era olimpică și plecase la un concurs școlar. Nu a mai ajuns însă la concurs. Shara a fost găsită moartă în casa unui tânăr de 19 ani, care i-ar fi dat droguri. Trei persoane sunt arestate până acum în cazul acestei drame teribile.

Tatăl fetei crede că tânărul care a drogat-o a și violat-o. Disperat, părintele face o anchetă pe cont propriu, în paralel cu ancheta poliției, pentru a afla ce s-a întâmplat cu adevărat cu fiica lui.

Anchetatorii au reușit să obțină mandatele pentru percheziția informatică a dispozitivelor electronice ale Sharei, tânăra de 16 ani care și-a pierdut viața, cât și pentru dispozitivele presupusului său iubit, tânărul de 19 ani.

În cazul acestuia, situația este puțin mai complicată, pentru că el va trebui să deblocheze aceste dispozitive, astfel încât anchetatorii să facă verificări, iar dacă va refuza să facă acest lucru atunci anchetatorii ar putea să nu aibă acces la atât de multe informații. 

Cert este că ei vor acum să înțeleagă care era de fapt relația dintre Shara și tânărul de 19 ani. Cei doi s-ar fi cunoscut pe o platformă digitală în anul 2020 și ar fi vorbit de atunci. 

Când Shara a mers la Piatra Neamț, în ziua în care și-a pierdut viața, a fost prima dată când s-a întâlnit fizic cu băiatul respectiv.

Ei ar fi consumat droguri la locuința băiatului. Stupefiantele ar fi fost luate în jurul orei 00.30. Fetei i s-a făcut rău, nu putea respira şi a suferit o hemoragie genitală în urma unui contact sexual (sau a unei tentative, cum susține băiatul).

Speriat, acesta şi-a anunţat mama, iar aceasta a sunat la Ambulanţă, o autosanitară sosind la ora 1.35. Fata era deja inconştientă, iar manevrele de resuscitare nu au dat roade, decesul fiind declarat la ora 2.40.

Citeşte şi: Ultimele ore din viaţa Sharei, fata din Bucureşti ucisă de droguri, în casa prietenului din Piatra Neamţ

Părinții fetei au fost și ei audiați timp de mai bine de șapte ore la Biroul Teritorial Neamț al DIICOT și ei cer ca ancheta să fie extinsă, iar anchetatorii să cerceteze și infracțiunea de viol sau ucidere. 

Cert este că atât presupusul iubit al Sharei cât și alți doi minori sunt acum cercetați pentru deținere în vederea consumului și trafic de droguri de risc și de mare risc și sunt arestați preventiv. Ei riscă să primească până la 25 de ani de închisoare și asta pentru că în dosarul lor există circumstanțe agravante și anume moartea adolescentei de 16 ani. 

Avocatul Adrian Cuculis a vorbit, duminică, la Antena 3 CNN despre prioritatea administrării probelor în acest caz.

"În momentul de față nu se știe exact ce s-a întâmplat acolo. Au fost drogurile cele care au adus sfârșit vieții fetiței respective? Este un raport preliminar(...). Este clar că dacă ei s-au cunoscut pe o platformă de socializare, dacă ei au discutat acolo, din câte am înțeles, vreme de doi ani de zile, în conversațiile lor se puteau descoperi anumite elemente care ar fi dus cel puțin la lămurirea mai în clar a ceea ce s-a întâmplat acolo și care a fost momentul la care ei s-au întâlnit, cum s-au întâlnit, ce au stabilit, dacă au stabilit că vor avea raport sexual sau, atenție, foarte important, dacă au stabilit că vor consuma împreună acele substanțe interzise.

Deci și pentru mine este un mister și cred că este o eroare în anchetă, de ce până în momentul de față nu a fost făcută acea percheziţie informatică", a spus avocatul Cuculis, duminică, la Antena 3 CNN.

Vezi şi: "Mi-aş dori să nu mai fie distruse şi alte familii": Mesajul transmis de tatăl Sharei, fata ucisă de droguri, înainte să fie audiat

Citește mai multe din News Magazine
» Citește mai multe din News Magazine
TOP articole